Kim trimite „armata reconstrucției” în Rusia: Mii de nord-coreeni vor reface Kurskul

Kim trimite „armata reconstrucției” în Rusia: Mii de nord-coreeni vor reface Kurskul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul ministru rus al Apărării, Serghei Șoigu, aflat într-o vizită oficială în Coreea de Nord din partea președintelui Vladimir Putin, a anunțat că liderul Kim Jong Un a decis să trimită în Rusia personal militar specializat pentru a sprijini eforturile de reconstrucție în regiunea Kursk.

Potrivit agenției ruse Interfax, Kim a aprobat desfășurarea a 1.000 de genişti nord-coreeni pentru lucrări de deminare, alături de 5.000 de muncitori militari, care vor participa la refacerea infrastructurii distruse în urma atacurilor din zona de frontieră cu Ucraina.

„Liderul suprem al RPDC, Kim Jong Un, a decis să trimită o mie de genişti pentru deminarea teritoriului rus, precum și cinci mii de constructori militari pentru reconstrucția infrastructurii distruse”, a declarat Șoigu, citat de Ukrainska Pravda.

Acordul strategic dintre Moscova și Phenian, în acțiune

Această inițiativă marchează o nouă etapă a colaborării ruso-nord-coreene, într-un context de apropiere accelerată între cele două regimuri.

În iunie 2024, Rusia și Coreea de Nord au semnat la Phenian un Acord de Parteneriat Strategic Cuprinzător, care a fost ratificat în luna noiembrie a aceluiași an.

Conform declarațiilor lui Șoigu, Kim Jong Un și Vladimir Putin au convenit și asupra ridicării unor monumente comemorative în ambele țări, în onoarea soldaților armatei nord-coreene care „și-au dat viața pentru eliberarea teritoriului rus” – o referință propagandistică la implicarea directă a nord-coreenilor în conflictul din Ucraina.

Coreea de Nord a confirmat abia pe 28 aprilie că a trimis trupe în Rusia, afirmând că soldații săi au ajutat Moscova să recucerească zone din regiunea Kursk aflată luni de zile sub control ucrainean.

Coreea de Nord a pierdut peste 6.000 de militari în timpul operațiunilor ofensive din regiunea Kursk a Rusiei, potrivit unui raport al serviciilor secrete britanice.

Trimiterea de genişti din Coreea de Nord confirmă că Moscova caută sprijin nu doar militar, ci și logistic și simbolic din partea unor aliați izolați pe scena globală.

Vizita lui Șoigu este a doua în mai puțin de o lună, semnalând un ritm intensificat al consultărilor bilaterale în contextul prelungirii războiului din Ucraina și al eforturilor de reconstrucție a regiunilor afectate din vestul Rusiei.

B.B.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇