Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea de eliberare condiţionată din închisoare formulată de fostul deputat Viorel Hrebenciuc, care execută la Penitenciarul Jilava o condamnare de 3 ani închisoare, primită în septembrie 2021 în dosarul Giga TV.
Magistraţii au stabilit că Viorel Hrebenciuc are dreptul să facă o nouă cerere de eliberare condiţionată la sfârşitul lunii august.
Decizia nu este însă definitivă.
Pentru a îndeplini condiţiile eliberării condiţionate, Viorel Hrebenciuc a deschis un proces la Curtea de Apel Bucureşti şi a obţinut contopirea pedepselor primite în dosarele Giga TV (3 ani) şi cel privind retrocedările ilegale de păduri (2 ani), astfel încât la cele 8 luni executate în primul dosar se vor adăuga alte 8 luni, reprezentând durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu din al doilea dosar.
Pe 14 septembrie 2021, fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV.
În acelaşi dosar, fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a primit 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare, fosta şefă a Consiliului Naţional al Audiovizualului Laura Georgescu a fost condamnată la 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare, iar Narcisa Iorga, fost membru CNA, a primit 3 ani închisoare cu suspendare.
Acuzaţiile DNA
Potrivit DNA, în data de 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, CNA a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru postul Giga TV, controlat de Gheorghe Ştefan.
În consecinţă, a fost emisă Decizia 483/2013, în care, după o elaborată expunere de motive şi consideraţii de natură tehnică, s-a hotărât că respectivul post TV a încălcat Legea audiovizualului, în sensul că a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 96 de ore, pentru orice motive imputabile titularului, singura sancţiune prevăzută de lege într-o asemenea situaţie fiind retragerea licenţei.
"Ulterior, Narcisa Iorga l-a îndrumat pe Gheorghe Ştefan să apeleze la cunoştinţele sale din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care postul respectiv intenţiona să o formuleze.
În acest context, Narcisa Iorga a precizat pe cine anume dintre oamenii politici trebuie să îi acceseze şi capaciteze, pentru ca aceştia, la rândul lor, să îi influenţeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să îşi exercite influenţa şi autoritatea.
Printre oamenii politici nominalizaţi de Narcisa Iorga s-a numărat şi fostul parlamentar Viorel Hrebenciuc. Ca urmare a indicaţiilor primite, Ştefan i-a solicitat sprijin lui Hrebenciuc, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din CNA ca instituţia să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv", susţineau procurorii.
Conform DNA, în urma solicitării făcute de reprezentantul postului TV, Viorel Hrebenciuc s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a o determina pe Laura Georgescu ca instituţia pe care o conducea să revină asupra deciziei.
"Ca urmare a acestor acţiuni, după numai două săptămâni, la 1 octombrie 2013, s-a emis o altă decizie, nr. 514/ 2013, prin care s-a revocat decizia anterioară (6 voturi pentru şi 4 voturi împotrivă, din 10 membri prezenţi), precizându-se doar că argumentele conţinute în contestaţia depusă de postul de televiziune sancţionat au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se ţină cont dacă există un punct de vedere al specialiştilor din cadrul CNA, care să constate dacă susţinerile din contestaţie sunt temeinice şi legale.
Prin acţiunea sa, Laura Georgescu a contribuit la cauzarea unei tulburări însemnate a activităţii CNA, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcţionarea, în continuare, a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licenţa", explicau procurorii.