Joe Biden a fost primit de Papa Francisc: A spus că sunt un catolic bun și că trebuie să primesc împărtășania în continuare

Joe Biden a fost primit de Papa Francisc: A spus că sunt un catolic bun și că trebuie să primesc împărtășania în continuare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele american Joe Biden anunţă că nu a discutat despre avort cu Papa Francisc, care l-a primit vineri la Vatican, iar Suveranul Pontif i-a spus să se împărtăşească în continuare, deși el susține avortul și căsătoria între persoane de același sex, relatează The Associated Press.

Papa Francisc ”a fost bucuros sunt un bun catolic”, a declarat şeful statului american presei după această întâlnire privată care a durat 75 de minute.

Biden a mai declarat că Papa i-a spus să ”primească în continuare împărtăşania”.

Cei doi catolici au discutat despre modificările climatice, sărăcie şi pandemia covid-19, dar şi despre moartea unui fiu al şefului statului american şi au glumit pe seama bătrâneţii.

Biden este criticat de numeroşi episcopi americani din cauză că susţine avortul şi căsătoria între persoane de acelaşi sex, iar unii dintre ei vor să-l priveze de împărtăşanie.

ADVERTISING

”Am discutat despre faptul că el este bucuros că eu sunt un catolic bun şi că trebuie să primesc în continuare împărtăşania”, a declarat el.

O înregistrare video publicată de către Vatican surprinde mai multe momente călduroase şi relaxate în cursul întâlnirii, în care cei doi şi-au stâns mâna şi au zâmbit în mai multe rânduri.

Papa Francisc, care are de obicei un aer auster în fotografiile oficiale, a părut relaxat vineri.

Potrivit Vaticanului, această întâlnire privată a durat aproximativ 75 de minute - de două ori mai mult decât o audienţă obişnuită a Suveranului Pontif.

Cei doi au discutat la un birou în biblioteca privată a Papei, însoţiţi de translatori.

Ei au făcut apoi un schimb de cadouri, după care au participat la o reuniune mai largă, la care au luat parte Prima Doamnă Jill Biden şi oficiali de rang înalt.

Preşedintele american ”i-a mulţumit Papei pentru pledoaria sa în favoarea oamenilor săraci din lume şi a celor care suferă de foame, din cauza conflictelor şi persecuţiei”, a anunţat Casa Albă.

ADVERTISING

”El a lăudat leadershipul Papei Francisc atât în lupta împotriva modificărilor climatice, cât şi pledoaria acestuia în favoarea încheierii pandemiei prin împărtăşirea vaccinurilor şi unei relansări economice mondiale echitabile”, a adăugat preşedinţia americană.

Biden este mândru de credinţa sa catolică, pe care o foloseşte ca ghid moral în multe dintre politicile sale sociale şi economice. El poartă un rozariu şi participă la slujbe săptămânal.

După ce a plecat de la Vatican, el a declarat că s-a simţit ”minunat” şi că Papa s-a rugat pentru el şi i-a binecuvântat rozariul. Întrebat pentru ce s-a rugat, el a răspuns că pentru ”pace”.

Schimbi de cadouri și de glume

Joe Biden şi Prima Doamnă au fost primiţi în Curtea San Damaso, la sosire, de către 12 membri ai Gărzii Elveţiene, purtând uniformă albastru cu auriu şi halebarde cu panaş roşu.

Ei au fost primiţi de către monseniorul Leonardo Sapienza, conducătorul Casei Papale, după care au fost salutaţi de către aprozi papali, în curte.

ADVERTISING

”Este bine să mă întorc”, i-a spus el unuia dintre ei. ”Eu sunt soţul lui Jill”, i-a spus altuia, după care a fost condus în Palatul Apostolic şi apoi, pe scări, către Biblioteca privată a Papei.

Potrivit Vaticanului, Biden i-a oferit cadou lui Francisc o sfită de lână, un veşmânt liturgic creat în 1930 de vestitul croitor papal Gammarelli şi folosită în Statele Unite de către Ordinul Iezuit, din care face parte Papa Francisc, păstrată la Bserica Sfânta Trunitate, parohia lui Biden la Washington.

Casa Albă a anunţat că urmează să facă o donaţie de caritate în numele Papei.

Biserica Sfânta Trinitate a jucat un rol în apărarea aboliţionismului, desegregării şi drepturilor civile de când a fost fondată, în 1787. John F. Kennedy, primul preşedinte catolic american, mergea la această biserică.

Biden i-a strecurat o monedă în palmă Papei atunci când au dat mâna şi l-a salutat drept ”cel mai important luptător pentru pace pe care l-am întâlnit vreodată”.

Această monedă personalizată reprezintă statul lui Biden, Delaware, şi o referinţă la unitatea militară a fiului său defunct, Beau, 261st Theater Tactical Signal Brigade.

Biden i-a spus lui Francisc că Beau ar fi vrut să-i dea el moneda Papei.

”Tradiţia este, şi doar glumesc despre asta, ca data viitoatre când ne întâlnim, dacă nu ai moneda, să faci cinste cu băuturile”, a declarat Biden.

”Eu sunt singurul iralndez care n-a băut niciodată cu care te-ai întâlnit vreodată”, a continuat el.

Francisc a râs şi i-a răspuns că ”irlandezii au adus whisky”.

Biden, în vârstă de 78 de ani, a vorbit despre jucătorul de baseball Satchel Paige, un lansator afroamerican care a jucat până după vârsta de 50 de ani, într-o parabolă despre îmbătrânire.

”Cât de bătrân ai fi dacă n-ai şti cât de bătrân eşti!”, l-a citat el pe Paige. ”Aveţi 65 de ani, eu am 60”, a adăugat Biden, în timp ce Francisc, în vârstă de 84 de ani, a făcut un semn cu degetul la cap, râzând.

Papa i-a oferit cadou preşedintelui american o ţiglă ceramică reprezentând iconografia pelerinului, şi o colecţie a principalelor documente pedagogice ale Papei, potrivit Vaticanului.

Papa i-a cerut lui Jill Biden, potrivit înregistrării video difuzate de Vatican, să se roage pentru el.

Această întâlnire călduroasă contrastează puternic cu întâlnirea lui Donald Trump cu Papa Francisc, în 2017, cu care miliardarul înreţinea o relaţie tensionată. În întâlnirea de 30 de minte de atunci, Francisc este surprins în fotografii oficiale cu o faţă împietrită, stând lângă un Trump care rânjea.

Întâlnirea a fost mai lungă decât cea de 52 de minute a papei Francisc cu Barack Obama, în 2014.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇