Cu 56% dintre cetățeni vaccinați și alți 15% declarați vindecați după boală, Israelul pare să fi devenit prima țară din lume care a obținut imunitatea de turmă.
Imunitatea de turmă se întâmplă atunci când un procent suficient dintr-o populație are imunitate – fie prin vaccinare, fie după ce și-au revenit după boală – și oferă protecție indirectă celor care nu sunt imunizați momentan.
Un procent de la care se consideră că s-a ajuns la imunitatea de turmă este 65 până la 70% dintre oameni în cazul COVID-19.
În Israel, iată că 71% dintre cetățeni sunt protejați de o posibilă infectare cu coronavirus, relatează israel21c. Așadar, Israelul a obținut așa numita imunitate de turmă, susține un expert de la cel mai mare spital din această țară, Sheba Medical Center.
”Nivelul de imunitate necesar pentru imunitatea de turmă este calculat pe baza ratei de transmitere a virusului. Pentru SARS-CoV-2 este estimat la 65-70 la sută”, spune dr. Eyal Leshem, directorul Institutului pentru călătorii și medicină tropicală Sheba.
Așadar, țara se încadrează la procente.
Au scăzut cazurile, după al 3-lea lockdown
”Acum vedem o scădere a numărului de cazuri, în ciuda măsurilor de relaxare după al 3-lea lockdown. Am redeschis școlile și permitem adunările mai mari.
Acum, persoanele care se întâlnesc, majoritatea sunt imunizate. Comparativ cu primele două lockdown-uri, după care s-a văzut o creștere a numărului de cazuri, acum vedem o scădere”, a explicat dr. Eyal Leshem.
În prezent, granițele Israelului sunt închise pentru străini, cu excepția rudelor de gradul I ale cetățenilor.
Specialistul punctează însă că ”adevărata provocare” este vaccinarea copiilor și adolescenților, întrucât serul a fost administrat doar tinerilor de peste 16 ani.
Imunizarea copiilor între 12 și 15 ani ar urma să înceapă în Israel în câteva luni, după ultimele date de la Pfizer, care au arătat că vaccinul său este 100% eficient la această categorie de vârstă.