Inspecția Judiciară anunță verificări după documentarul Recorder. Un „rezumat” va fi prezentat zilele următoare

Inspecția Judiciară anunță verificări după documentarul Recorder. Un „rezumat” va fi prezentat zilele următoare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Inspecția Judiciară a anunțat duminică după-amiază că a declanșat verificări „în conformitate cu atribuțiile legale” după documentarul Recorder „Justiție capturată”, precum și după sesizările transmise de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Instituția susține că o parte dintre elementele prezentate public „se aflau deja în atenția” sa și promite că „un rezumat” al activităților va fi prezentat „în zilele următoare”.

”Având în vedere materialul de presă publicat de recorder.ro, precum şi sesizarea secţiilor CSM, Inspecţia Judiciară efectuează verificări în conformitate cu atribuţiile legale. Facem precizarea că o parte din elementele prezentate în material s-au aflat, deja, în atenţia noastră, un rezumat al acestor activităţi urmând a fi prezentat în zilele următoare”, a transmis Inspecţia Judiciară.

Demersul vine după ce Secția pentru judecători a CSM a decis, vineri, să sesizeze Inspecția Judiciară pentru verificări în raport cu informațiile prezentate în documentarul Recorder.

Două reacții diferite în CSM: „destabilizare” versus „verificare de îndată”

În prima reacție publică, Secția pentru judecători a CSM a calificat concluziile și mărturiile din material drept „alegații” și a susținut că acestea contrazic evaluările din ultimii ani privind sistemul, denunțând „amplificarea campaniei de destabilizare a puterii judecătorești” prin afectarea încrederii în justiție și în persoane aflate în funcții de conducere. CSM a făcut și un apel către societate „să nu se lase influențată” de poziții pe care le descrie ca izolate.

În paralel, Secția pentru procurori a CSM a anunțat că va face demersuri pentru a verifica realitatea concluziilor care vizează activitatea procurorilor și a arătat că a semnalat în repetate rânduri necesitatea revizuirii unor dispoziții din legile justiției. Totodată, procurorii au avertizat că asocierea directă a problemelor sistemice cu disputa privind pensiile de serviciu poate deveni o temă de „manipulare” și poate deturna discuția de la miezul acuzațiilor.

„Suntem terorizați cu acțiuni disciplinare”. Tensiuni la Curtea de Apel București

Cazul a escaladat și la nivelul Curții de Apel București (CAB), unde judecătoarea Raluca Moroșanu a intervenit public, la începutul unei conferințe de presă, spunând că îl susține pe judecătorul Laurențiu Beșu (prezent în documentar) și că ceea ce acesta a relatat este adevărat. Ea a descris o atmosferă „toxică și încordată” și a vorbit despre presiuni disciplinare: „Suntem terorizați, pur și simplu, cu acțiuni disciplinare”.

Președinta CAB, Liana Arsenie, a cerut verificarea tuturor acuzațiilor și a solicitat ca rezultatele să fie făcute publice, susținând că „nicio altă autoritate nu se poate erija în deținătorul adevărului absolut”.

Scrisoare de solidaritate și implicarea președintelui

Pe fondul reacțiilor din sistem, o scrisoare de susținere pentru magistrații care au vorbit despre probleme interne a strâns semnături din mai multe instanțe și parchete, iar numărul semnăturilor a continuat să crească. De asemenea, au luat poziție șefa Parchetului European, Laura Codruța Koveși, dar și fostul procuror general, Augustin Lazăr.

Președintele Nicușor Dan a calificat situația drept „foarte serioasă” și a invitat magistrații interesați la o discuție pe 22 decembrie, cu înscrieri până la 18 decembrie. Șeful statului a cerut și documente „asumate sau neasumate”, pe care spune că le va citi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇