Traficul este restricționat joi seară pe Bulevardul Eroilor din București, după ce o porțiune din carosabil s-a surpat.
Polițiștii Brigăzii Rutiere au fost anunțați prin apel 112 despre incident, iar la fața locului au fost trimise echipe pentru intervenție.
Surparea s-a produs în zona Bulevardul Eroilor nr. 3, pe sensul de mers către Academia Militară. Groapa are aproximativ trei metri adâncime.
În zonă se circulă pe o bandă pe fiecare sens.
Imaginile publicate de martori pe rețelele sociale arată o groapă de dimensiuni mari formată pe partea carosabilă.

Potrivit Brigăzii Rutiere, incidentul a fost semnalat în jurul orei 16:30. Pentru remedierea situației a fost solicitată intervenția companiei Apa Nova.
„În acest context, s-a impus intervenția imediată a societății Apa Nova, traficul pe bulevardul Eroilor fiind asigurat pe câte o bandă de circulație pentru fiecare sens de mers”, a transmis Brigada Rutieră.
Zona a fost securizată, iar echipele Apa Nova au început lucrările de remediere. „Până mâine dimineață vor fi gata”, susține Primăria Capitalei.
Polițiștii recomandă șoferilor să evite zona, să circule cu prudență și să respecte semnalizarea temporară instituită la fața locului.
„Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să respecte semnificația semnalizării rutiere temporare, precum și semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri”, au precizat reprezentanții instituției.
Echipajele de intervenție urmează să vadă care a fost cauza surpării și să efectueze lucrările necesare pentru refacerea carosabilului.
