Cinci trenuri blocate din cauza unei locomotive care a luat foc, în Prahova

Cinci trenuri blocate din cauza unei locomotive care a luat foc, în Prahova

Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, la locomotiva unui tren de călători aflat în halta Tomşani, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

„Din primele informaţii primite de la faţa locului, incendiul se manifestă la compartimentul motor al locomotivei, iar în trenul de călători se află aproximativ 100 de călători. Nu sunt înregistrate victime”, arată sursa citată.

Este vorba despre un tren Regio, care circula pe ruta Buzău - Bucureşti Nord. Locomotiva a fost decuplată şi se acţionează pentru lichidarea incendiului.

ADVERTISING

La faţa locului intervin pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Urlaţi cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. În sprijin, se deplasează şi autospeciala de stingere cu pulbere (azot), locomotiva fiind una electrică.

Evenimentul s-a produs în zona nivelului de trecere cu calea ferată, fiind îngreunat şi traficul rutier, mai transmit reprezentanţii ISU.

De asemenea, cinci trenuri sunt direct afectate de incendiu.

Conform informațiilor furnizate de CFR, cele cinci trenuri sunt:

ADVERTISING
  • IR 1655 București Nord – Suceava
  • IR 1661 București Nord – Iași
  • R 5071 Brazi – Buzău
  • IR 1658 Bacău – București Nord
  • IC 572 Galați – București Nord.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇