O membră a Senatului SUA, Marsha Blackburn, a sosit joi seară în Taiwan, într-o vizită neanunţată care se înscrie într-o serie de turnee efectuate de membri ai Congresului de la Washington, generând reacţii furioase din partea Chinei.
Marsha Blackburn, din cadrul Partidului Republican, membră a Comisiei Comerţului şi a Comisiei Forţelor Armate din Senatul SUA, a ajuns pe Aeroportul Songshan din Taipei la bordul unui avion militar american, potrivit agenţiei Reuters.
"Sigur că luăm toate măsurile adecvate pentru garantarea securităţii membrilor Congresului oricând şi oriunde vor să călătorească", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului Apărării de la Washington, citat de postul Fox News.
Marsha Blackburn critică frecvent Administraţia comunistă de la Beijing. Ea se află într-un turneu în zona Asia-Pacific, care a inclus Fiji, Insulele Solomon şi Papua Noua Guinee. "Regiunea Indo-Pacifică este următoarea frontieră pentru noua axă a răului", a afirmat recent Marsha Blackburn, citată de site-ul Breibart.com.
Mai multe delegaţii ale Congresului SUA au efectuat vizite în Taiwan în ultimele săptămâni. Cinci membri ai Congresului SUA, conduşi de senatorul Ed Markey, s-au deplasat în Taiwan pe 15 august, după vizita efectuată de Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, la începutul lunii august.
China a organizat cele mai ample exerciţii militare în jurul Taiwanului ca reacţie la vizita efectuată de Nancy Pelosi. În plus, Beijingul a semnalat că manevrele militare în jurul Taiwanului vor deveni o rutină.
Statele Unite nu recunosc independenţa Taiwanului şi au semnalat că vor respecta în continuare principiul politic "o singură Chină", deşi oferă susţinere militară Administraţiei separatiste de la Taipei.