Încă un Boeing cu probleme. Și-a pierdut o roată la decolare

Încă un Boeing cu probleme. Și-a pierdut o roată la decolare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Încă un zbor cu peripeţii pentru un avion Boeing a avut loc luni, în Statele Unite: o roată a trenului principal de aterizare al unui Boeing 757-200 aparţinând United Airlines Holdings Inc. s-a desprins după decolare.

Incidentul este similar cu cel care a implicat, în luna martie, tot o aeronavă Boeing aparţinând aceleiaşi companii, ceea ce a declanşat o anchetă a National Transportation Safety Board (NTSB) din SUA, autoritatea federală în materie de transporturi, relatează Le Figaro.

Aeronava de luni transporta 174 de pasageri şi şapte membri ai echipajului. Aceasta a decolat din Los Angeles la ora locală 7.16 şi a aterizat pe Aeroportul Internaţional Denver la ora 10.10.

ADVERTISING

Anvelopa a fost găsită în Los Angeles, a declarat United, fără a oferi detalii suplimentare. Compania a declarat că a lansat o investigaţie privind incidentul de luni.

Nicio persoană nu a fost rănită, potrivit unui purtător de cuvânt al United Airlines.

Aceeaşi companie a suferit un accident cu o aeronavă Boeing în luna martie. În mod similar, avionul a pierdut o roată la scurt timp după ce a decolat din San Francisco pentru un zbor spre Osaka, în Japonia. Avionul Boeing 777-200, cu 249 de persoane la bord, a trebuit să fie deviat către Aeroportul Internaţional din Los Angeles.

ADVERTISING

Nicio persoană nu a fost rănită, doar câteva vehicule din parcare au fost avariate. Incidentul a dus la deschiderea unei anchete de către departamentul federal de siguranţă a transporturilor.

În urma unei serii de incidente în care au fost implicate aeronave Boeing, şeful producătorului de avioane, Dave Calhoun, a apărut în faţa unei comisii speciale a Senatului SUA în luna iunie.

Acesta a fost convocat pentru a răspunde la întrebări care încă se pun cu privire la problemele de producţie întâmpinate de constructorul de avioane. Omul de afaceri a recunoscut "gravitatea" situaţiei din cadrul grupului.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇