Imunologul Anthony Fauci spune că infectările cu coronavirus de la Casa Albă puteau fi prevenite

Imunologul Anthony Fauci spune că infectările cu coronavirus de la Casa Albă puteau fi prevenite

Principalul expert în boli infecţioase din SUA, doctorul Anthony Fauci, ale cărui recomandări privind sănătatea publică s-au ciocnit cu minimalizarea pandemiei de către Donald Trump, a declarat, marţi, că apariţia recentă de infectări la Casa Albă putea fi prevenită.

Câţiva consilieri apropiaţi ai lui Trump şi politicieni republicani de top au fost testaţi pozitiv la coronavirus de când preşedintele a anunţat vineri  că el şi prima doamnă, Melania Trump, au contractat virusul.

"Priviţi la ce s-a întâmplat în această săptămână la Casa Albă", a spus Fauci într-un interviu pentru Kennedy Political Union de la American University, răspunzând unei întrebări despre ce sfat ar da în legătură cu modul în care oamenii pot discuta despre acţiuni preventive cu rude care consideră că pandemia este o farsă.

ADVERTISING

"E o realitate, chiar acolo. Şi cu fiecare zi care trece, apar tot mai mulţi oameni infectaţi. Nu e o farsă. E o situaţie nefericită să vezi aşa ceva, deoarece ar fi putut fi prevenită", a spus Fauci.

El este un vechi susţinător al ideii că purtarea măştii ajută la prevenirea răspândirii coronavirusului.

Trump, comportament nepotrivit după infectare

Trump s-a întors luni la Casa Albă din spitalul militar unde a stat trei nopţi pentru a fi tratat împotriva COVID-19, spunându-le americanilor "să iasă" şi să nu lase ca vieţile să le fie dominate de virus.

ADVERTISING

El a părăsit spitalul purtând mască, dar a dat-o jos pentru fotografii pe balconul Casei Albe şi nu a pus-o înapoi când a intrat în clădire.

Preşedintele, care este în urma rivalului democrat Joe Biden în sondajele de opinie înaintea alegerilor de la 3 noiembrie, a susţinut o redeschidere mai rapidă a economiei şi a şcolilor şi i-a acuzat pe democraţi că împiedică asta din motive politice.

ADVERTISING

Trump a purtat rar mască în public, iar la întrunirile sale de campanie sau la evenimentele de la Casa Albă deseori nu se respectă distanţarea socială.

Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase, a pus parţial pe seama eşecului ţării de a aplica izolarea completă noua creştere a numărului de infecţii cu coronavirus.

Peste 210.000 de persoane au murit în SUA din cauza coronavirusului şi peste şapte milioane s-au infectat, cel mai ridicat bilanţ din lume.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇