Mii de susținători ai partidului ultranaționalist Revival din Bulgaria s-au luptat, sâmbătă, cu poliția, în timp ce încercau să ia cu asalt clădirea unei misiuni a Uniunii Europene, în cadrul unui protest împotriva planurilor țării de a adopta moneda euro anul viitor.
Protestatarii antiguvernamentali, care scandau „Demisia” și „Nu monedei euro”, au aruncat cu vopsea roșie, petarde și cocktailuri Molotov într-o clădire UE din Sofia.
Ei au incendiat poarta instituției, înainte ca Poliția să îi oprească. Mulţimea a fost dispersată cu gaze lacrimogene.
10 ofițeri de poliție au suferit răni ușoare și șase persoane au fost reținute, a declarat, după protest, un înalt oficial al poliției, citat de Reuters.
Manechine reprezentând conducători europeni - inclusiv reprezentând-o pe preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE) Christine Lagarde - au fost arse.
Şefa CE, Ursula von der Leyen, a denunţat pe X ”scene scandaloase la Sofia, unde biroul nostru european a fost vandalizat”.
”În Europa, noi ne exercităm dreptul de a manifesta în mod paşnic. Violenţa şi vandalismul nu sunt niciodată soluţia”, scrie ea.
Guvernul a condamnat atacul asupra clădirilor UE, afirmând într-un comunicat că astfel de manifestări „sunt inacceptabile și contravin principiilor statului de drept”.
”Atacurile împotriva instituţiilor sunt inacceptabile”, mai ales ”atunci când ele provin de la simpatizaţi ai unui partid care are reprezentanţi în Parlamentul European”, scrie Executivul de la Sofia.
Noul guvern al Bulgariei, care a fost aprobat luna trecută după alegerile anticipate din octombrie, a reafirmat angajamentul țării de a adera la zona euro anul viitor.
Bulgaria aşteaptă de mulţi ani să intre în zona euro, iar Guvernul bulgar şi-a intensificat în ultima perioadă eforturile de a răspunde exigenţelor BCE.
Extrema dreaptă bulgară cere un referendum pe tema păstrării monedei naţionale, leva, însă Parlamentul refuză să-l organizeze, iar Curtea Constituţională i-a aprobat această decizie.
Planurile Bulgariei de a adera la zona euro au fost amânate de două ori din cauza neîndeplinirii obiectivelor privind inflaţia.
Între timp, la Bucureşti, a fost manifestație pro-Georgescu. Candidatul a venit în cârje și a plecat repede. Doi protestatari au fost săltați, după ce au agresat un reporter (Foto&Video)