Hala Laminor nu are autorizație de securitate la incendiu și nici instalații de alarmare sau stingere a focului funcționale. Cu toate acestea, locația care aparține Primăriei Sectorului 3 organizează Revelionul pentru mii de persoane.
Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a confirmat într-un răspuns pentru Europa Liberă că, în prezent, Hala Laminor funcționează fără autorizație de securitate la incendiu.
Însă DSU spune că „în zona în care se desfășoară evenimentele, este asigurată securitatea cetățeanului pe linia apărării împotriva incendiilor, instalații de detectare, semnalizare și avertizare la incendiu, instalații automate de stingere a incendiilor, sisteme de desfumare, hidranți interiori și exteriori”.
DSU a precizat că pentru a fi autorizat spațiul unde se organizează Revelionul trebuie de fapt autorizată în privința securității la incendiu toată hala, ceea ce nu se întâmplă deocamdată.
Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, partea neconformă din hală va rămâne neutilizată pe timpul petrecerii de Revelion și va fi organizat un punct de lucru în hală cu oameni de la DSU.
Neregulile de la Hala Laminor din București au fost descoperite de pompierii de la ISU București, la un control, pe 29 noiembrie. Pompierii au scris în procesul verbal de sancționare că nu există o autorizație de securitate la incendiu, așa cum prevede legea. Iar instalațiile de stingere a focului și cele de evacuare a fumului nu fuseseră montate în întregime.
Algorithm Construcții S3, firma care administrează Hala Laminor, a fost amendată cu 60.000 de lei.
În incinta halei a fost amenajat Wonderland, cel mai mare târg de Crăciun din țară. Doar în primul weekend al târgului au fost acolo 200 de mii de oameni.