Greşeli la vaccinarea copiilor: În Franţa li s-au făcut doze prea mari, iar în Germania serul era cel încă neaprobat

Greşeli la vaccinarea copiilor: În Franţa li s-au făcut doze prea mari, iar în Germania serul era cel încă neaprobat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai mulţi copii din Germania au fost vaccinaţi din greşeală cu vaccin Moderna împotriva Covid-19 care nu a fost încă aprobat pentru grupa lor de vârstă. Iar în Franţa şase copii au primit, tot în acest weekend, din greşeală o doză prea puternică de vaccin Pfizer.

La un centru de vaccinare din districtul Olpe din landul Renania de Nord-Westfalia, mai mulţi copii au fost imunizaţi cu vaccinul Moderna. Însă doar vaccinul BioNTech a fost aprobat pentru copii până acum.

„Părinţii copiilor în cauză au fost imediat informaţi despre incident”, au anunţat autorităţile locale citate de DPA.

Părinţii au fost anunţaţi, într-o discuţie cu directorul medical al centrului de vaccinare, că aprobarea pentru administrarea vaccinului Moderna pentru copii este încă în aşteptare din partea Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA).

Până în momentul în care au părăsit centrul de vaccinare, la copiii imunizaţi cu Moderna nu au fost observate reacţii adverse.

La solicitarea părinţilor, Poliţia a fost sesizată în legătură cu acest incident.

Numărul copiilor implicaţi în incident nu a fost dezvăluit.

În noiembrie, Agenţia Europeană a Medicamentului a dat undă verde pentru vaccinul Pfizer/BioNTech pentru copiii începând cu vârsta de 5 ani, fiind primul ser aprobat în Uniunea Europeană pentru copiii sub 12 ani.

ADVERTISING

Eroarea din Franţa

Pe de altă parte, şase copii au primit din greşeală o doză prea puternică de vaccin Pfizer într-un centru din vestul Franţei, au anunţat surse oficiale citate de AFP.

În acea zi, centrul departamental de vaccinare de mare capacitate din Mans, deschis pe 15 decembrie, "a activat o linie de vaccinare pediatrică", pentru copii cu vârste între 5 şi 11 ani care riscă să contracteze forme grave de Covid-19 şi cei care locuiesc în preajma unei persoane imunodeprimate, au explicat într-un comunicat Prefectura departamentului Sarthe şi autorităţile sanitare ale regiunii Pays de la Loire.

În mod normal, doza administrată pentru acest grup de vârstă corespunde unei cantităţi de 10 micrograme de Pfizer pediatric şi este majorată la 30 de micrograme de Pfizer Comirnaty începând cu vârsta de 12 ani, potrivit aceleiaşi surse.

"În timpul primelor vaccinuri administrate, şase copii au primit din greşeală o doză de de 20 micrograme de Pfizer Comirnaty. Constatând această anomalie, în afară de măsurile luate pentru dozele de vaccin următoare, medicul referent al centrului de vaccinare a contactat imediat familiile vizate, pentru a le informa şi a pune în aplicare împreună cu ele măsurile de monitorizare necesare (...)", potrivit comunicatului de presă.

Potrivit Agenţiei Regionale a Sănătăţii (ARS), eventualele reacţii post-vaccinare pentru aceşti şase copii pot fi în principal febra şi durerile.

"Niciuna dintre familii nu a chemat până acum medicul, care a fost informat despre câteva simptome care s-au manifestat (niciunul pentru cinci copii, oboseală şi dureri pentru al şaselea)", au precizat prefectura şi ARS.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇