Germania vrea să importe gaze și petrol din Irak

Germania vrea să importe gaze și petrol din Irak
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Germania vrea să importe gaz natural şi petrol din Irak, pentru a-și diversifica sursele de aprovizionare și chiar ar putea distribui resursele și către alte țări din Europa.

Anunțul a fost făcut vineri de cancelarul Olaf Scholz, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o la Berlin cu premierul irakian, Mohammed Shia Al Sudani.

"Spre deosebire de situaţia din trecut, nu vom mai deveni dependenţi de anumiţi furnizori, ci vom mobiliza mai mulţi furnizori cu care să avem cooperare strânsă", a declarat cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, potrivit agenţiilor DPA şi AFX, citate de site-ul Boerse.de.

ADVERTISING

Germania şi restul ţărilor din Uniunea Europeană au decis, în contextul invaziei militare ruse în Ucraina, să reducă dependenţa energetică de Rusia.

"Pentru noi, Irakul ar fi un foarte bun partener de cooperare în privinţa importurilor de gaz şi petrol în Germania", a precizat Scholz, subliniind că Berlinul ar putea distribui gaz şi petrol şi în alte state europene.

Premierul Mohammed Shia Al Sudani a confirmat intenţia Irakului de a intensifica exporturile de gaz şi petrol în Germania.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇