Avioane ale Forţelor Aeriene germane vor participa la misiuni ale Alianţei Nord-Atlantice în România, în februarie şi martie, fiind vorba despre o operaţiune programată în cadrul unui calendar prin rotaţie, informează postul german RND.
„Demonstrăm determinarea aliaţilor din cadrul NATO. Participăm cu trei avioane Eurofighter la misiunea NATO de intensificare a patrulelor aeriene în zona de sud, în România. Vom fi integraţi în contingentul Eurofighter italian, pentru securizarea spaţiului aerian NATO”, anunţă Forţele Aeriene germane, prin Twitter.
"Acest concept de interoperabilitate face posibilă consolidarea rapidă a apărării aeriene prin cheltuieli reduse şi cu personal limitat", subliniază Forţele Aeriene germane. Participarea Germaniei la aceste misiuni era programată de mult timp.
În contextul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina, Alianţa Nord-Atlantică a decis intensificarea prezenţei militare în ţările est-europene membre NATO.