Germania reîncepe deportarea sirienilor considerați periculoși

Germania reîncepe deportarea sirienilor considerați periculoși
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autorităţile germane vor autoriza din nou începând din ianuarie deportarea sirienilor consideraţi periculoşi, în pofida protestelor din partea partidelor de stânga şi a asociaţiilor care sprijină migranţii.

O decizie în acest sens a fost luată joi seară în cadrul unei şedinţe a miniştrilor de Interne din landurile Germaniei, care au competenţă în această chestiune, relatează mai multe mass-media germane, transmite AFP.

Responsabilii în acest dosar au refuzat să extindă interzicerea deportărilor în Siria, măsură adoptată în 2012.

ADVERTISING

Această decizie a fost luată la iniţiativa liderilor conservatori, membri ai familiei politice a cancelarului Angela Merkel. Ei au reuşit să îşi impună opiniile în faţa liderilor regionali de stânga care se opun acestor expulzări din cauza războiului civil din Siria şi a abuzurilor de care este acuzat regimul de la Damasc.

Câteva zeci de persoane afectate de decizie

Chiar dacă, în cele din urmă, această decizie ar putea afecta doar câteva zeci de persoane, un tabu este astfel încălcat în Germania, ţară care s-a remarcat în 2015 prin deschiderea largă a graniţelor pentru solicitanţii de azil sirieni care fugeau în acel moment de războiului din ţara lor. Mai multe sute de mii dintre aceştia s-au întors.

ADVERTISING

Dezbaterea a fost relansată în noiembrie de ministrul federal de Interne Horst Seehofer, în special în urma asasinării cu o armă albă a unui turist pe o stradă din Dresda, crimă de care este suspectat un refugiat sirian cu înclinaţii islamiste.

"În loc să avem o interdicţie generală asupra deportării, ar trebui să fie posibil în viitor să se examineze de la caz la caz posibilitatea deportării pentru infractori şi persoane considerate periculoase", a spus Seehofer.

Această măsură ar putea viza în special 90 de sirieni, luaţi în evidenţă pentru aderenţa acestora la mişcări militante islamiste, potrivit presei germane.

ADVERTISING

Un oficial al Partidului Ecologist, Claudia Roth, a denunţat la rândul său "o absenţă incredibilă de simţ al responsabilităţii".

Cât despre stânga radicală, aceasta a calificat decizia drept o "campanie de intimidare împotriva refugiaţilor", o promisiune făcută extremiştilor de dreapta din Germania.

În practică, aceste expulzări sunt probabil foarte dificil de realizat, deoarece Berlinul nu mai are relaţii diplomatice cu regimul de la Damasc.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇