Germania cere eliberarea imediată a filantropului turc Osman Kavala, condamnat la închisoare pe viață

Germania cere eliberarea imediată a filantropului turc Osman Kavala, condamnat la închisoare pe viață
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock (foto), a cerut „eliberarea imediată” a filantropului turc Osman Kavala, condamnat la închisoare pe viaţă de un tribunal din Istanbul.

„Ne aşteptăm ca Osman Kavala să fie eliberat imediat”, a declarat ministrul de Externe al Germaniei, într-un comunicat. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) „i-a cerut Turciei să facă aceast lucru”, a adăugat Annalena Baerbock.

Mecena turc Osman Kavala a fost condamnat luni, la Istanbul, la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea eliberării condiţionate, fiind acuzat că a încercat să răstoarne Guvernul de la Ankara, informează AFP şi Reuters.

ADVERTISING

Osman Kavala, care a negat întotdeauna acuzaţiile formulate împotriva sa, se află de patru ani şi jumătate într-o închisoare de maximă securitate la Silivri, lângă Istanbul.

Şapte coacuzaţi, judecați în acelaşi timp cu editorul şi miliardarul de 64 de ani, au fost condamnaţi la câte 18 ani de închisoare pentru că l-au sprijinit.

CEDO cere din 2019 eliberrarea lui Osman Kavala, iar la începutul lui februarie Consiliul Europei a sesizat din nou această instanţă. Procedura, care trenează, ar putea face ca Turcia să-şi piardă dreptul de veto şi poate duce chiar la expulzarea din această structură la care a aderat în 1950. Însă Turcia denunţă o "atingere la adresa independenţei procedurii judiciare".

ADVERTISING

Cazul lui Osman Kavala a devenit emblematic, după ce toamna trecută în jur de zece ambasadori au cerut eliberarea lui, declanşând o criză diplomatică. Preşedintele Erdogan i-a ameninţat cu expulzarea înainte de a face un pas înapoi.

Potrivit Amnesty International, condamnarea lui Osman Kavala şi altor coacuzaţi constituie o lovitură devastatoare dată justiţiei şi drepturilor omului.

Într-un comunicat, directorul pentru Europa al Amnesty, Nils Muiznieks, a declarat că verdictul tribunalului a sfidat orice logică şi că autorităţile turce au eşuat în repetate rânduri să prezinte vreo dovadă pentru aceste acuzaţii lipsite de fundament.

ADVERTISING

"Acest verdict injust arată că procesul asupra Mişcării Gezi a fost doar o tentativă de a reduce la tăcere vocile independente", a subliniat Muiznieks, citat de Reuters.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇