Un act de sabotaj a paralizat sâmbătă dimineaţa traficul feroviar în nordul Germaniei, a indicat compania Deutsche Bahn.
Un „sabotaj al cablurilor de legătură radio a provocat o pană masivă” și timp de trei ore legăturile feroviare au fost suspendate în tot nordul Germaniei, a indicat un purtător de cuvânt al companiei.
Avaria s-a produs la reţeaua de radio GSM-R, care asigură comunicarea cu conductorii, dar mai global, serveşte drept „interfaţă centrală între trenuri şi infrastructura de control”. Aceste cabluri esenţiale ar putea să fi fost tăiate în două locuri, precizează publicaţia Der Spiegel, prima care a evocat suspiciuni de sabotaj, citând surse din domeniul securităţii.
O acţiune vizând acest cablu ar necesita „anumite cunoştinţe" despre sistemul feroviar, afirmă şi cotidianul Bild, precizând că poliţia federală a deschis o anchetă.
După trei ore, traficul feroviar a fost restabilit, dar anulări şi întârzieri de trenuri sunt totuşi încă prevăzute sâmbătă în cursul zilei.
Incidentul a antrenat în special întreruperea legăturilor între Berlin şi anumite regiuni din vestul şi din nordul ţării, cum ar fi Schlewig-Holstein, oraşele Hamburg şi Bremen sau Saxonia inferioară şi o parte din Renania de Nord-Westfalia. Legătura Berlin-Amsterdam a fost de asemenea suspendată.
Acest act intervine la mai puţin de două săptămâni după acţiuni de sabotaj care au vizat gazoductele Nord Stream 1 şi 2, care leagă Rusia de Germania pe sub Marea Baltică.
Guvernul german a consolidat protecţia infrastructurilor sale critice.