Refugiații din Ucraina au făcut ca populația Germaniei să ajungă la cel mai ridicat nivel din istorie

Refugiații din Ucraina au făcut ca populația Germaniei să ajungă la cel mai ridicat nivel din istorie

Refugiații care sosesc din Ucraina au contribuit la creșterea populației Germaniei la cel mai înalt nivel istoric, a anunțat Oficiul Federal de Statistică.

Peste 84 de milioane de persoane trăiesc în prezent în cea mai populată țară din Uniunea Europeană, potrivit Reuters.

Germania are una dintre cele mai scăzute rate de fertilitate din lume și, după unele măsurători, cea mai îmbătrânită populație. Totuși, bogăția, cererea de forță de muncă și politica deschisă în materie de imigrație au făcut-o o țintă atractivă pentru migranți, chiar înainte ca UE să își deschidă porțile pentru ucrainenii care fug din țara lor după invazia Rusiei din februarie.

ADVERTISING

Populația a crescut cu 1% în 6 luni!

Într-un raport publicat marți, Oficiul Federal de Statistică a precizat că populația a crescut cu 1% (843.000 de persoane), în prima jumătate a anului 2022. Populația a crescut cu doar 0,1% pe parcursul întregului an 2021.

O creștere de o amploare comparabilă a fost înregistrată doar de trei ori de la reunificarea Germaniei în 1990 și de fiecare dată a fost legată de un val de refugiați.

În 1992, refugiații din războiul din fosta Iugoslavie au contribuit la creșterea populației cu 700.000 de persoane. În 2015, Germania a lăsat să intre aproape un milion de refugiați din cauza războiului din Orientul Mijlociu.

ADVERTISING

Populația feminină a Germaniei a crescut cu 1,2%, semnificativ mai mult decât cea masculină, care a crescut cu 0,8%, reflectând faptul că în principal femeile și copiii au fugit din cauza războiului din Ucraina.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇