Fostul șef al Oracle România recunoaște că a luat mită 569.000 de euro și poate să scape de închisoare

Fostul șef al Oracle România recunoaște că a luat mită 569.000 de euro și poate să scape de închisoare

Fostul director general al Oracle România Sorin Mîndruţescu a încheiat cu procurorii DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru şapte fapte de luare de mită, în dosarul în care era cercetat pentru că ar fi primit bani de la firme de IT pentru a le da oferte de preţ avantajoase.

El a acceptat o condamnare de doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, cu o perioadă de supraveghere de 4 ani.

Suma totală luată de el ca mită, în perioada septembrie 2009 - noiembrie 2013 se ridică la 569.413 euro, bani luați de la firme din domeniu, care erau interesate să se înscrie la licitaţii organizate de diverse instituţii ale statului.

ADVERTISING

În schimbul banilor, el le punea la dispoziţie oferte de preţ avantajoase ale produselor Oracle vândute de filiala din România, astfel încât firmele să poată să se înscrie şi să participe la licitaţiile publice de care erau interesate.

Procurorii spun că banii au fost primiţi fie în conturi personale ale inculpatului, fie în conturi ale unor societăţi controlate de inculpat.    

Toți banii au fost indisponibilizați în vederea confiscării, aproape 530.000 de euro fiind plătiți de inculpat, pe diferență fiind puse popriri.

ADVERTISING

Dosarul și acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise de DNA Tribunalului București.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇