Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, fostul reprezentant al României la Comandamentul NATO, spune că România este extrem de întârziată în ceea ce priveşte adoptarea legislaţiei la nevoile de refacere a rezervei Armatei României pe principiile voluntariatului, iar dacă nu va fi rezolvată „problema legislativă”, atunci va fi reintrodus serviciul militar obligatoriu.
„Legea de pregătire a populaţiei pentru apărare întârzie de aproape trei ani să ajungă în Parlament, ca atare există o orientare politică pe care trebuie să o luăm în considerare în România, care spune că unica soluţie este reintroducerea serviciului militar obligatoriu”, a declarat pentru News.ro generalul (r) Virgil Bălăceanu.
Acesta consideră că deciziile politice „întârziate sau gândite prost”, dar mai ales întârziate şi neasumate de către clasa politică „se decontează, până la urmă, tot de poporul român”.
„Nu ştiu cât de pregătiţi sunt tinerii la ora actuală ca serviciul militar să devină obligatoriu, de altfel, România, în sine. De ce? Pentru că, iată, legea de pregătire a populaţiei pentru apărare întârzie atât de mult, iar la un moment dat se ajunge la un gen de ping-pong între Parlament, Guvern ministerele care trebuie să dea avizele pentru legea respectivă etc. Este incredibil ce se întâmplă în România şi se întâmplă, din păcate, în timpul de acum”, a spus Bălăceanu.
Generalul spune că Armata trebuie să răspundă încă „unor cerinţe politice”, într-o „stare foarte tulbure”.
„Nu ne-am decis ce să facem pentru că noi avem doi poli - polul suveranist sau naţionalist, cum îi spun eu, care pledează pentru reintroducerea serviciului militar obligatoriu şi polul euro-atlantist care susţine, dar a acţionat ineficient şi incomplet din punct de vedere legislativ, serviciul în rezervă voluntar”, afirmă generalul.
Potrivit acestuia, pentru „refacerea rezervei” trebuie aprobată cât mai repede legea de pregătire a populaţiei pentru apărare care dezvoltă serviciul militar voluntar.
„Noi trebuie să îi înlocuim pe cei care au făcut stagiul militar în 2007, pentru că ei vor ieşi într-un timp relativ scurt din evidenţele militare. Trebuie acordată atenţie şi modului în care este aplicată legislaţia apărării, iar aici trebuie pregătit terenul în mod corespunzător.
Dacă introduc serviciu voluntar soldat în termen, trebuie să am o campanie inclusiv prin participarea media de înţelegere a necesităţii acestui demers, dar şi a avantajelor acestui serviciu.
În definitiv, Ministerul Apărării trebuie să aibă o politică de marketing, iar atunci când a făcut-o, a reuşit foarte bine, spre exemplu, printr-o decizie a precedentului şef al Apărării, ca recrutarea şi selecţia soldaţilor, gradaţilor profesionişti să se facă şi de către unităţile militare, iar în acest an s-au ocupat aproape 90% din posturile scoase la concurs”, a explicat Bălăceanu.
Generalul consideră că acelaşi lucru trebuie făcut şi din punct de vedere al rezervei Armatei României.
„Ministerul Apărării, când ne vorbeşte nouă, societăţii, despre obiectivele pe care le-a stabilit în ceea ce priveşte capabilităţile Armatei, trebuie să ne spună tot timpul de forţele active şi de forţele de rezervă, în condiţiile în care Armata României trebuie să fie pregătită în rolul de descurajare pentru a menţine războiul cât mai departe de frontierele ţării noastre”, a afirmat generalul.
Virgil Bălăceanu a avertizat că, dacă nu va fi rezolvată „problema legislativă” şi nu va fi făcută „o campanie de promovare” pentru refacerea rezervei Armatei României pe principiile voluntariatului, atunci va trebui reintrodus serviciul militar obligatoriu.
La începutul toamnei 2024, Legea pregătirii populaţiei pentru apărare şi alte legi privind apărarea naţională erau fie în lucru la Ministerul Apărării Naţionale, fie trimise spre avizare către diferite instituţii, inclusiv la Guvern. În orice caz, reprezentanţi din MApN erau sceptici că aceste legi, inclusiv cea a pregătirii populaţiei pentru apărare, ar putea fi aprobate înaintea alegerilor de la sfârşitul anului trecut.