Fostul președinte din Kosovo Hashim Thaci, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru crime de război

Fostul președinte din Kosovo Hashim Thaci, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru crime de război
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un tribunal special de la Haga l-a condamnat, miercuri, pe fostul preşedinte kosovar Hashim Thaci la 25 de ani de închisoare cu privire la crime de război comise de către gherila kosovară în anii ’90 împotriva forţelor sârbe.

Panelul de judecători internaţionali ai Camerei Specializate în Kosovo l-a găsit pe Thaci vinovat de „arestare ilegală, tortură, crimă şi aplicarea unor tratamente crude”, relatează AFP.

"Camera vă condamnă la o pedeapsă unică de 25 de ani de închisoare, cu deducerea perioadei de detenţie deja efectuate", a declarat judecătorul Charles Smith la lectura verdictului.

ADVERTISING

Thaçi, care purta un costum închis la culoare, o cămaşă albă şi o cravată, a ascultat impasibil verdictul.

La peste trei ani de la începutul acestui proces în prima instanţă, Camerele Specializate în Kosovo l-au declarat pe Thaci, un fost şef politic al Armatei de Eliberare a Kosovo (UCK), vinovat de crime comise de către această gherilă atât în timpul Războiului din Kosovo împotriva forţelor sârbe, cât şi imediat după conflict, în 1998 şi 1999.

Thaçi era preşedinte la momentul inculpării sale, în noiembrie 2020.

ADVERTISING

El a demisionat şi s-a dus la Haga, unde a fost plasat în detenţie.

Acuzarea a evocat în timpul procesului asasinate, tortură, persecuţii şi detenţii ilegale de persoane în tabere, în Kosovo şi în nordul Albaniei.

Aceste crime au fost comise de către membri UCK împotriva a sute de civili - sârbi, romi şi albanezi din Kosovo consideraţi opozanţi politici -, potrivit actului inculpării.

Aproximativ 13.000 de persoane au fost ucise în Războiul din Kosovo, inclusiv 11.000 de albanezi kosovari, majoritatea civili.

ADVERTISING

Acest război s-a încheiat cu o campanie de bombardamente NATO, care a obligat forţele sârbe să se retragă de pe acest teritoriu.

Hashim Thaci şi UCK sunt, pentru majoritatea locuitorilor de origine albaneză ai Kosovo, simboluri ale luptei de independenţă împotriva Serbiei.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google