Vicky Bowman, fostă ambasadoare a Marii Britanii în Myanmar, între 2002 şi 2006, a fost condamnată la un an de detenție pentru încălcarea legilor privind imigraţia.
Fosta diplomată se afla din 25 august în închisoarea Insein, la Yangon, pentru că nu a indicat adresa unde locuia, diferită de cea înregistrată la autorităţi, potrivit unui comunicat al juntei aflate la putere, potrivit FP.
Soţul ei a fost urmărit penal pentru că a ajutat-o să locuiască la un domiciliu diferit de cel declarat.
Din iulie 2013, Vicky Bowman conduce Centrul pentru economie responsabilă din Myanmar (MCRB). Ea a ocupat, de asemenea, funcţia de al doilea secretar al ambasadei britanice în Myanmar între 1990 şi 1993, înainte de a deveni ambasadoare, și vorbeşte curent limba birmană.
Vicky Bowman s-a căsătorit în 2006 cu Htein Lin, ale cărui opere realizate la închisoare, cu materiale care i-au fost strecurate înăuntru, au captat atenţia ambasadoarei.
Pictorul se afla în detenţie din cauza opoziţiei sale faţă de juntă. Acesta a participat la revolta din august 1988, când era student.
Vicky Bowman şi soţul ei au fost arestaţi cu o zi înainte ca Marea Britanie să anunţe noi sancţiuni împotriva mai multor companii şi persoane care au legături cu junta, la cinci ani de la începutul unor represalii sângeroase ale armatei împotriva minorităţii rohingya, în 2017.
Relaţiile dintre Myanmar şi Regatul Unit, fostă putere colonială, s-au deteriorat puternic după ce junta a preluat puterea la 1 februarie 2021.
După lovitura de stat care a înlăturat-o de la putere pe lidera civilă Aung San Suu Kyi, armata a declanşat o represiune sângeroasă împotriva opozanţilor, cu peste 2.100 de civili ucişi şi aproape 15.000 arestaţi, potrivit unui ONG local.
Mai mulţi cetăţeni străini se află în detenţie în Myanmar, printre care japonezul Toru Kubota, al cincilea jurnalist care a fost arestat după lovitura de stat, toţi ceilalţi fiind în final eliberaţi şi expulzaţi din ţară.