Fostul şef al SRI, generalul Florian Coldea, a avut o primă reacţie după ce DNA l-a pus sub control judiciar, fiind acuzat de trafic de influenţă.
El susţine că este nevinovat, că a respectat întotdeauna spiritul și litera legii, dar şi că are încredere în justiția din România, pentru a-şi dovedi nevinovăția.
Coldea a fost pus sub control judiciar pe cauțiune de 500.000 de lei, având un termen de 7 zile pentru plata sumei.
- Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă au fost plasați sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA (Galerie foto)
- DNA a transmis primele informații în cazul Coldea, Dumbravă și Trăilă. Ce acuzații li se aduc
- Denunțătorul foștilor șefi SRI susține că generalii i-au cerut 600.000 de euro pentru a scăpa de închisoare
- Cum au acționat concret cei doi generali SRI și avocatul Trăilă: Echipa pretindea că poate controla actul de justiție
Iată comunicatul emis de Florian Coldea, după ce a fost pus sub acuzare, aşa cum a fost primit de Antena3:
"Având în vedere decizia procurorilor DNA de dispunere a măsurii de punere în mișcare a acțiunii penale, în dosarul cu nr. 52/1/P/2024, urmare a sesizării acestora în contextul unui denunț formulat de o persoană condamnată în prima instanța, țin să precizez următoarele:
- Mă consider nevinovat pentru faptele de care am fost acuzat;
- Am respectat întotdeauna spiritul și litera legii, atât că demnitar al statului român, cât și ca persoană privată, având convingerea fermă că nimeni nu este mai presus de lege;
- Am încredere în justiția din România, așa cum am avut întotdeauna, pentru a-mi susține și dovedi nevinovăția în ceea ce privește acuzațiile care mi se aduc;
- Pe parcursul desfășurării procesului penal, voi susține cu onestitate și promptitudine toate demersurile legale și voi colabora pe deplin cu organele de cercetare penală pentru stabilirea adevărului și nevinovăției mele;
- În condițiile intenselor campanii mediatice interesate, pe care le derulează anumite trusturi media, cu promovarea de afirmații defăimătoare la adresa mea care nu au nicio legătură cu realitatea și cu interesul public, ci cu interese obscure ale unor personaje decredibilizate, nu voi face alte declarații publice înainte de finalizarea anchetei".