Flagrant DNA cu 50.000 de euro, prima tranșă de șpagă pentru intervenții la ANPC

Flagrant DNA cu 50.000 de euro, prima tranșă de șpagă pentru intervenții la ANPC

Două persoane au fost reţinute de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce au pretins 130.000 de euro de la un om de afaceri, căruia i-au promis că intervin la ANPC ca să dispună redeschiderea activităţii unei firme.

Unul dintre inculpaţi a fost prins în flagrant, joi, când primea o primă tranşă de bani de 50.000 de euro.

În perioada noiembrie 2022 – 6 aprilie 2023, cele două persoane reţinute acum ar fi pretins de la omul de afaceri (martor în cauză) suma de 40.000 de euro şi un procent de 10% (aproximativ 90.000 de euro) din părţile sociale pe care acesta le deţinea în cadrul unei firme.

„În schimbul acestor foloase, cei doi inculpaţi i-ar fi promis omului de afaceri că îşi vor exercita influenţa pe care ar fi lăsat să se înţeleagă că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pentru ca aceştia să dispună redeschiderea activităţii societăţii comerciale respective.

ADVERTISING

De asemenea, cei doi inculpaţi i-ar mai fi promis omului de afaceri că vor interveni şi pe lângă funcţionarii cu atribuţii de control din cadrul ANPC, pentru ca aceştia să nu-şi mai exercite pe viitor atribuţiile legale (de control), în ceea ce priveşte aceeaşi societate", acuză DNA.

În contextul menţionat şi pentru acelaşi motiv, în perioada 11 aprilie - 24 mai, una dintre persoane ar fi pretins de la acelaşi om de afaceri 100.000 de euro. Joi a primit 50.000 de euro, reprezentând o primă tranşă de bani, moment în care persoana a fost prinsă în flagrant delict.

Cele două persoane urmează să fie prezentate Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇