Firma de deşeuri de la Brazi care a luat foc spune că un angajat a intrat ilegal în hală și a provocat incendiul

Firma de deşeuri de la Brazi care a luat foc spune că un angajat a intrat ilegal în hală și a provocat incendiul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Operatorul incineratorului de pe platforma industrială de lângă Ploieşti, unde a izbucnit un incendiu de proporţii, reclamă că un angajat a intrat ilegal în hală şi a pus focul. Bărbatul ar fi încercat să inducă ideea unei sinucideri.

”Din declaraţiile paznicului parcului industrial Brazi, un angajat al societăţii Eco Burn a intrat în incinta parcului minţind ca îşi lasă bicicleta şi pleacă în cursă cu un şofer. În scurt timp, a izbucnit incendiul şi paznicul a telefonat la ISU anunţând incidentul.

ADVERTISING

Menţionăm ca angajatul S.C. a pătruns în mod ilegal în incinta parcului industrial Brazi şi a Societăţii Eco Burn, în afara orelor de program şi fără acordul societăţii.

La faţa locului a lăsat o bicicletă în scopul inducerii ideii de sinucidere, fapt confirmat şi din declaraţiile tatălui său care a precizat organelor abilitate ca a fost informat de S.C. ca se va sinucide”, a transmis societatea care operează incineratorul de la Brazi, din judeţul Prahova.

Pompierii continuă intervenţia şi nu au reuşit încă să intre în interior.

ADVERTISING

”Materialele combustibile din interiorul halei sunt depozitate pe platforme, unele deşeuri atingând şi până la 10 metri înălţime. În continuare nu se poate poate pătrunde în interior deoarece există riscuri pentru echipajele de salvatori”, a transmis ISU Prahova.

Pompierii au precizat că se acţionează pentru stingerea incendiului de la exterior şi de la înălţime.

”Încă nu avem informaţii referitoare la o posibilă victima surprinsă în interior”, au precizat pompierii.

Consiliul Judeţean Prahova a anunţat că încearcă închiderea incineratorului de la Brazi, din cauza ”gravelor incidente de mediu pe care le-a generat în ultimii ani, punând în pericol sănătatea oamenilor din una dintre cele mai mari aglomerări urbane din ţară”.

ADVERTISING

Instituţia precizează că sunt pe rolul instanţelor cinci dosare în care autorităţile se judecă cu firma Eco Burn.

Citește articolele zilei peSpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇