Asasinatul de la Arad nu este un omor oarecare. Este, în mod evident, o execuție pusă în practică de profesioniști, într-un mod fără precedent în România.
Foarte precis, foarte curat, cu o atenție maximă de a nu crea nicio pagubă sau victimă colaterală, cu excepția unor geamuri sparte, ca să nu agraveze, probabil, încadrarea juridică și să nu ajungă la anchetă pentru terorism.
Dar, în egală măsură, un modus operandi spectaculos și zgomotos, cel mai probabil cu valoare de mesaj și pentru alții.
Care alții ar trebui să descopere ancheta, în funcție de motivul pentru care a fost ucis omul de afaceri arădean. Dacă nu exista această intenție de mesaj, existau și metode mai simple și probabil mai ieftine de asasinat.
Având în vedere profesionalismul execuției, este puțin probabil ca executantul să mai fie în țară. Dar chiar în cazul unei rețele transfrontaliere, cu siguranță există și o componentă autohtonă. Măcar pentru că rutina zilnică a victimei era bine cunoscută.
Deci o anchetă foarte dificilă, mai ales pentru Poliție, având în vedere și posibilitatea limitată de implicare a SRI, mai ales în condițiile în care dosarul nu este la DIICOT, ci la PICCJ, ceea ce pare a exclude, surprinzător, componenta rețelei mafiote.
Dacă în cazul Caracal DIICOT s-a înfipt cu toate puterile precum musca în laptele unui caz de omor, este surprinzător că lipsește de această dată, când este extrem de greu de crezut că un asemenea mod de operare putea fi opera unui singur om, eventual cu o complicitate simplă, și nu a unui grup infracțional organizat.
Tot în materie de încadrare juridică, dosarul a început penibil. Prima încadrare a fost de omor. După un timp, ea a fost schimbată în omor calificat cu premeditare, ceea ce a și fost anunțat într-un comunicat.
E de înțeles că autoritățile încearcă să comunice câte ceva care să lase impresia că înaintează voinicește în dosar. Dar își putea imagina cineva că omorul comis cu o bombă pusă în mașină, eventual acționată de la distanță, putea fi un omor simplu, fără premeditare?
Dacă omul era împușcat, înjunghiat, bătut până la moarte, premeditarea nu era evidentă din start, dar în cazul unei bombe care trebuie construită, transportată, montată, cum s-ar putea fără premeditare?
Vestea buna este că la PICCJ dosarul a fost preluat de Romulus Varga, unul dintre ei mai buni procurori criminaliști. Dar și un geniu are nevoie de echipă, adică de polițiști.
Ghinionul Poliției face ca din nou un caz de mare impact să se întâmple într-un oraș de provincie, unde nu există mare experiență, și nici mare antrenament, adică starea obișnuită a Poliției Române.
Ea are totuși și câțiva oameni antrenați pentru cazuistică specială și care au preluat mereu, adesea din mers, cazurile în care restul se împotmolise. Mă refer la Serviciul Omoruri din București, de ani de zile cu zero autori necunoscuți în dosarele de omor.
Șase dintre ofițerii de la Omoruri au fost antrenați de FBI în cadrul unui curs care se numește, ce să vezi?, “Post-blast crime scene investigation”, adică cercetarea la fața locului post-explozie.
Am prezentat cu ani în urmă o înregistrare a modului în care se antrenau ofițerii de la Omoruri: o mașină era aruncată în aer și apoi începea cercetarea la fața locului centimentru cu centimentru pentru găsirea tuturor probelor.
La Caracal, după ce toți s-au blocat, tot echipa de la Omoruri București a reușit să scoată la capăt cercetarea la fața locului (ce a făcut DIICOT prin dosarul acela e altă poveste), după luni de analizat curtea și casa lui Dincă centimetru cu centrimetru, inclusiv trecut prin sită conținutul fosei septice.
Ei bine, cine și ce a decis pentru Arad?
Din informațiile mele, a decis tot Bogdan Despescu, inamovibilul secretar de stat din MAI, principalul responsabil pentru starea în care a ajuns Poliția Română în ultimul an și jumătate. Nu a trimis Omorurile din Capitală. Decât să recunoască merite și competența celor de la Omoruri, dl Despescu pare a prefera să compromită ancheta.
După repetate ședințe cu țipete și urlete, după cum relatează surse din MAI, dl Despescu a decis ca la Arad să plece eternul său executant, Eduard Mirițescu, fostul său șef de cabinet de la Prahova, adus adjunct al șefului IGPR și până acum câteva săptămâni chiar șef interimar al IGPR, ambele în mandatul de la MAI al dlui Despescu, desigur.
Nimeni din MAI nu înțelege ce competență are dl Mirițescu pentru coordonarea unei anchete, mai ales de asemenea magnitudine.
Plecarea lui Eduard Mirițescu la Arad este inclusiv o dovadă că Bogdan Despescu este în plin proces de încălecare a noului șef al Poliției Române, de-abia instalat în funcție.
Și moț peste toată minunăția este ministrul de Interne Bode, probabil cel mai penibil (nu am spus toxic sau ticălos) titular al funcției de la Traian Igaș încoace. Cu o mașină explodată în mijlocul unui oraș, fără niciun rezultat concret al anchetei, dl Bode a scuipat poporului o lozincă de lemn: „Afirm cu toată responsabilitatea, vorbim de un caz singular, că România este o ţară sigură”.
Pe ce se bazează domnia sa? Pe cazul Onești? Pe cazul Pitești? Ca să ne referim doar la acest an. Și de ce l-am crede?
Prezumția de competență a dlui Bode este clătinată de chiar declarația în care spune “am decis să trimitem la Arad cei mai buni specialişti din Poliţia Română”. Adică pe dl Mirițescu, nu pe cei școliți de FBI în explozii. Aș fi curioasă dacă dlui Bode i-a spus cineva că ei există.
Că România a intrat într-o noua fază a criminalității nu e de mirare. Era inevitabil. Important este cât de competent răspund autoritățile din România și în ce măsură sunt apte să antreneze elitele împotriva ei. Ceea ce cu dl Despescu jupân la Interne mă tem că nu se poate.
Mai multe informații despre atentatul de la Arad:
Citeşte şi alte articole semnate de Ioana Ene Dogioiu