Finlanda vrea în NATO, dar pune condiții

Finlanda vrea în NATO, dar pune condiții
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Finlanda nu vrea arsenal nuclear şi nici baze militare permanente NATO pe teritoriul său, a anunţat joi premierul Sanna Marin.

”Nimeni nu va veni să ne impună armament sau baze permanente, dacă noi nu vrem. Cred că această temă nu se află pe agenda noastră. Nu mi se pare c-ar exista interese în vederea unei desfăşurări a unor arme nucleare sau deschiderii unor baze NATO în Finlanda”, a subliniat premierul, citat de AFP.

Sanna Marin, care efectuează o vizită la Roma, unde se întâlneşte cu omologul său italian Mario Draghi, pledează, de asemenea, în favoarea unui dialog cu Turcia, care ameninţă să blocheze aderarea Finlandei şi Suediei la NATO.

ADVERTISING

Cele două țări au depus, miercuri, împreună cererile de aderare la NATO.

Ankara îi reproşează Suediei că găzduieşte ”terorişti din PKK”, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, iar Finladei embargoul asupa vânzării de armament către Turcia.

”Cred că, în acest stadiu, este important să rămânem calmi, să purtăm discuţii cu Turcia şi cu alte ţări membre, să răspundem cererilor care pot fi formulate şi să corectăm eventuale neînţelegeri.

Orice problemă poate fi rezolvată prin discuţii şi bunăvoinţă”, a spus premierul Finlandei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇