Fiii vrăjitoarei care au ucis un om la Padina susțin ”legitima apărare”. Imaginile arată că niciunul dintre amicii victimei nu a fost violent

Fiii vrăjitoarei care au ucis un om la Padina susțin ”legitima apărare”. Imaginile arată că niciunul dintre amicii victimei nu a fost violent
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fraţii Marin, fiii autointitulatei vrăjitoare Sidonia, acuzaţi că au ucis cu brutalitate un om la Padina, pe care l-au înjunghiat cu cuţitul şi l-au lovit cu sălbăticie chiar şi atunci când acesta se afla la pământ, susţin că s-au aflat în ”legitimă apărare”.

Ei spun că au fost provocaţi. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere, dar şi cele filmate de unii dintre martorii la incident arată că niciuna dintre persoanele care făceau parte din grupul victimei nu a fost agresivă faţă de aceştia şi că inculpaţii i-au agresat pe unii dintre martori, inclusiv femei.

Fraţii Laurenţiu, Louis Jean şi George Armando Marin, inculpaţi pentru omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, au refuzat că dea declaraţii în faţa autorităţilor judiciare.

ADVERTISING

Încă de la debutul anchetei cei trei au invocat, prin intermediul avocaţilor, legitima apărare şi faptul că au fost ”provocaţi”, în condiţiile în care victima i-a dat un pumn unuia dintre cei trei, fiindcă acesta făcea afirmaţii nepotrivite la adresa soţiei sale.

Informaţia reiese din încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Ploieşti, care a decis scoaterea celor trei din arest preventiv şi arestarea lor la domiciliu.

Imaginile filmate în noaptea de 10 spre 11 februarie 2024 în pub-ul pensiunii din Padina unde au avut loc incidentele arată însă contrariul.

ADVERTISING

”S-a arătat că inculpaţii ... şi ... în primul episod agresional au început să agreseze victima în incinta barului lovind-o cu cuţitul în zona spatelui, după care şi inculpatul ... şi... a încercat să ajungă la victima refugiată după bar aruncând în aceasta cu obiecte, respectiv sticle, pahare.

Ulterior, după ce cu ajutorul martorilor victima a fost scoasă afară din bar pe intrarea principală şi se sprijinea cu faţa în jos pe o masă aflată lângă uşa de la intrare, inculpaţii au ieşit pe uşa secundară şi s-au îndreptat în fugă către victimă, pe care au lovit-o toţi trei, observându-se pe imagini că inculpatul ... avea din nou asupra sa un cuţit, victima fiind lovită de cei trei inculpaţi, în acelaşi timp, în mod repetat, în zona capului şi a spatelui”, se arată în documentele prezentate de procurori în faţa judecătorilor.

ADVERTISING

Persoanele din anturajul victimei ”nu au făcut altceva, în afara şi în interiorul localului” (unde au avut loc agresiunile repetate – n.red.) decât să încerce să aplaneze conflictul.

”Pe filmările realizate în interiorul localului se observă că doar inculpaţii s-au manifestat agresiv fizic şi verbal, iar cei care încercau să aplaneze conflictul (cei din grupul victimei) erau la rândul lor agresaţi şi ameninţaţi, inculpatul... ameninţând cu moartea, în repetate rânduri, toate persoanele care îl rugau să înceteze acţiunea agresivă îndreptată asupra victimei şi să părăsească localul la partea de incident filmată în interior, observându-se cum şi prietenul inculpaţilor a exercitat acte de agresiune alături de inculpatul.. aruncând cu obiecte asupra victimei (...)

Persoanele din anturajul victimei nefăcând altceva în afară şi în interiorul localului decât să roage inculpaţii să înceteze agresiunea, aceştia ripostând ostentativ, agresiv fizic şi adresând ameninţări cu moartea, chiar şi persoanelor de sex feminin din anturajul victimei care nu făceau altceva decât să calmeze conflictul, inculpaţii intrând înarmaţi cu cuţite în pub, urmărind victima şi agresând-o, inculpatul...nesfiindu-se în vreun fel să ascundă acel cuţit, afişându-l ostentativ şi ameninţător în faţa celor prezenţi, în acest incident cumnatul victimei fiind înjunghiat cu cuţitul în zona abdominală, persoană care nu a făcut altceva decât să se expună personal pentru a salva victima”, se mai arată în documentele autorităţilor judiciare.

Aceleaşi documente arată că cei trei fraţi, care au părăsit locul crimei, au fost opriţi în timp ce se aflau în zona Cotei 1000, iar în Mercedesul GSL folosit de suspecţi anchetatorii au găsit o borsetă Louis Vuitton cu un pistol neletal supus autorizării, încărcat cu şase cartuşe de calibrul 9 mm, armă pentru care aceştia nu aveau permis.

Ancheta a arătat că muniţia aferentă ”prezenta modificări aduse artizanal ce determinau schimbarea categoriei iniţiale din muniţie neletală acustică în muniţie letală cu proiectil sferic metalic”.

Necropsia a arătat că moartea a fost violentă şi a fost cauzată de ”insuficienţă cardio-circulatorie acută ca urmare a unei hemoragii masive, consecutiv unei plăgi penetrante din regiunea subscapulară stângă cu efracţie de arteră aortă”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇