Exporturile de vaccinuri produse în UE vor avea nevoie de autorizaţie

Exporturile de vaccinuri produse în UE vor avea nevoie de autorizaţie

Comisia Europeană va detalia vineri un mecanism prin care se va solicita atât notificarea, cât şi autorizarea exporturilor de vaccinuri anti-COVID-19 din blocul comunitar, după ce producătorii de vaccinuri au diminuat livrările de doze programate pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Statele UE au comandat colectiv vaccinuri prin contracte semnate de Comisia Europeană cu companiile producătoare.

Dar compania AstraZeneca, al cărei vaccin ar putea fi autorizat vineri de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), a anunţat că în primul trimestru va putea livra numai 60%, apoi numai un sfert din cantitatea de vaccin ce urma să fie furnizată blocului comunitar, din cauza unor probleme de producţie şi semnării tardive a contractului.

ADVERTISING

S-au înregistrat deficienţe şi în privinţa livrării vaccinului Pfizer/BioNTech, numărul dozelor livrate scăzând aproximativ la jumătate în cazul unor ţări din UE, relatează Reuters.

Experţii germani nu recomandă vaccinul AstraZeneca persoanelor care au peste 65 de ani. Agenţia Europeană a Medicamentului ia o decizie vineri

ADVERTISING

E nevoie de transparență

Prin urmare, Comisia Europeană a anunţat joi că va propune ca societăţile farmaceutice să-şi înregistreze exporturile de vaccinuri, ca măsură de transparenţă.

''Mâine va fi luată decizia de implementare a acestui mecanism'', a declarat joi la o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al Comisiei. Atât compania britanico-suedeză AstraZeneca cât şi cea americană Pfizer, asociată în producţia vaccinului cu cea germană BioNTech, deţin unităţi de fabricaţie în UE.

În luna martie anul trecut, o altă decizie de acest fel a impus ca autorităţile naţionale din statele membre să decidă în privinţa autorizării exporturilor de măşti şi alte materiale sanitare de protecţie.

ADVERTISING

Măsura s-a aplicat timp de două luni, până la jumătatea lunii mai, dar în aprilie lista de produse vizate de această restricţie a fost restrânsă. În cazul măştilor, circa un sfert din cererile de export au fost respinse.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇