Un bâzâit continuu se înfiripă de nicăieri și devine tot mai puternic. Femeia de serviciu de la Primăria Ceatalchioi tresare și ascultă câteva clipe până își dă seama că nu era o dronă: a trecut un scuter pe stradă. După atacul cu drone de la primele ore ale zilei de 2 august asupra portului Izmail, doar cu calmante își mai poate stăvili teama.
Au trecut mai bine de două săptămâni de când dronele rusești care au lovit portul ucrainean Izmail au semănat panica în comuna tulceană Ceatalchioi. De atunci, rușii n-au mai atacat, dar oamenii de pe malul românesc al Dunării încă au senzația că aud drone. Atacul aerian la care au fost martori continuă să-i bântuie.
Un elev de clasa a treia recunoaște atacul lui Putin
După experiența nefastă din noaptea atacului din 2 august, Tudorel Pascale (37 de ani), preotul din Ceatalchioi, și-a dat seama că opțiunile sunt limitate în cazul unui nou atac rusesc asupra Izmailului. Tot ce i-ar rămâne de făcut ar fi să-și urce cei doi copii și soția în mașină și să o apuce degrabă pe drumul de 12 kilometri spre bacul de Tulcea. Aici, însă, ar trebui să aștepte până la 7:00 dimineața, când se face prima traversare spre oraș, așa cum s-a întâmplat și în noaptea atacului cu drone.
Bubuiturile din toiul nopții i-au speriat pe cei doi copii, iar tensiunea și lipsa de informații au amplificat panica. "Ăsta e Putin!", a zis fiul cel mare, în vârstă de nouă ani, elev de clasa a treia când părintele a încercat să-l liniștească spunându-i că afară se aud tunete.
Șocul exploziilor s-a propagat atât de puternic pe malul românesc, încât a dărâmat toate icoanele rezemate pe pervazele bisericii din Plauru, aflată la circa 300 de metri în linie dreaptă de silozul atacat, iar focurile trase de militarii ucraineni se auzeau foarte aproape și preotul a crezut că trage armata română.
"Nu am întâlnit niciodată o situație de genul acesta, n-am făcut armata și nu m-am mai confruntat cu așa ceva. Nu poți să-ți dai seama ce se întâmplă când te ia din somn o chestie din asta. Aici e foarte liniște noaptea (…) Când vezi și auzi toate lucrurile astea, ți se induce o oarecare panică", spune părintele Pascale.
După două ore de lovituri continue, bâzâitul amenințător al dronelor, rafale de mitraliere și explozii răzlețe care spulberau pentru câteva secunde întunericul, preotul a decis că e mai bine să urce toți în mașină și să plece la Tudor Vladimirescu, de unde se trece cu bacul spre Tulcea.
"Am stat până la 3:00 (dimineața), am zis că poate se oprește, apoi am luat copiii ușor, două perne și o pătură, și am stat în mașină acolo, apoi a mai venit o familie - au zis că au mai bubuit o dată pe la 3 jumate și când au văzut că nu se oprește, au plecat și ei", povestește prelatul.
Zgomotele lugubre ale războiului devin insuportabile noaptea și se înfig în memorie, creând un sentiment de nesiguranță. Ar fi ajutat mult, subliniază Tudor Cernega, primarul din Ceatalchioi, ca autoritățile centrale să comunice din timp cu oamenii, să le explice ce se întâmplă dincolo de Dunăre și ce trebuie făcut în timpul unui raid aerian.
Geamuri crăpate și o liniște incertă
Dunărea strălucește printre copacii de pe mal și drumul alb, acoperit cu pietriș, care șerpuiște spre Ceatalchioi și continuă spre satele Plauru, aflat în dreptul portului Izmail, și Pardina, la 16 kilometri în aval. Vapoarele, barjele și șalupele trec în sus și-n jos pe fluviu, iar Gheorghe Puflea, un bărbat în vârstă de 70 de ani care locuiește pe malul Dunării, unde își crește vitele, spune că traficul pe Dunăre nu a fost niciodată atât de intens. După atacurile de la Odesa, activitatea a crescut în Izmail, explică el.
Bărbatul poartă pe cap o pălărie rotundă de paie care îl ferește de soarele apăsător și își păzește animalele cât pasc printre sălciile de pe mal. Privește spre silozul din portul ucrainean, aflat la cel mult 300 de metri de Plauru și spune că acolo au fost exploziile care i-au zgâlțâit casa. A rămas cu două geamuri crăpate la bucătărie, dar și cu niște întrebări despre ce-o urma.
Pe 2 august, pe la 2:00 noaptea, l-au trezit din somn niște bubuituri. "M-am trezit din somn, am crezut că tună. Și când am ieșit, se zgâlțâia casa, și mi-am dat seama că nu sunt tunete. Am stat aici, în fața casei, nu m-am mai dus pe mal, și am văzut dronele. După aceea a început artileria lor să tragă și le-au lovit. Care cădea, făcea prăpăd. Una am văzut-o cu ochii mei aici când a căzut", povestește el.
Bărbatul locuiește aici de când a ieșit la pensie, în urmă cu 12 ani, și nu se gândea că va ajunge să trăiască față în față cu războiul. Acum speră că liniștea care domnea aici nu va mai fi spartă de alte explozii.
Un fugar ucrainean salvat din mijlocul Dunării
Marius Tănase are 21 de ani și locuiește cu părinții lui în Plauru. Casa lor se află la doi pași de malul Dunării între silozul ucrainean pe care l-au lovit dronele rusești și unitatea militară de antiaeriană care a ripostat. De aici a urmărit tot ce s-a întâmplat în noaptea atacului care a durat două ore.
L-a trezit din somn bâzâitul persistent al unei drone, apoi a auzit tirurile de mitralieră ale militarilor ucraineni. El a filmat atacul nocturn asupra silozului din Izmail.
N-a văzut drona când a trecut pe deasupra casei lui, însă spune că după zgomot aceasta se afla aproape, pentru că cele care survolau malul ucrainean se auzeau mai încet. "Vreo 15 au explodat în noaptea aia", spune tânărul.
Versiunea lui contrazice poziția MApN, care a transmis că dronele lansate de Rusia nu au intersectat în niciun moment spațiul aerian al României. Marius spune că după atac nu i-a căutat nicio autoritate, dar a auzit că armata ar fi făcut căutări în apropiere după ce s-a auzit că o dronă ar fi căzut pe malul românesc.
Sirenele care anunță pericolul unui raid aerian se aud aproape zilnic peste Dunăre, iar familia Tănase s-a obișnuit cu ele. Alertele se declanșează de la Odesa în toată regiunea și până acum nu au fost urmate de alte atacuri în Izmail.
Dronele nu au reprezentat primul contact cu războiul pentru Marius. În martie anul trecut, la puțin timp după începerea războiului, el și tatăl său au salvat un ucrainean care traversa înot Dunărea pentru a scăpa de mobilizarea în armată. Românii l-au scos din apă cu puțin timp înainte ca grănicerii din țara vecină să ajungă în zonă pentru a-l prinde, apoi acesta a făcut azil politic pentru a pleca spre Germania, unde trăia familia lui.
Bacul face legătura între Tulcea și drumul spre Ceatalchioi. Traversarea durează 5 minute. Foto: Spotmedia.ro
Dunărea îi desparte pe cei 600 de oameni din Ceatalchioi de războiul de pe celălalt mal. Dar uneori efectele conflictului trec granița fluidă dintre război și pace.
Ceatalchioi este o comună în județul Tulcea, Dobrogea, România, formată din satele Ceatalchioi (reședința), Pătlăgeanca, Plauru și Sălceni.
