Emilia Șercan: Verdictul comisiei de etică este prea blând. Titlul de doctor al lui Bode trebuie retras UPDATE Ce spune UBB

Emilia Șercan: Verdictul comisiei de etică este prea blând. Titlul de doctor al lui Bode trebuie retras <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span> Ce spune UBB
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Verdictul Universității Babeș-Bolyai în cazul tezei de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, este prea blând raportat la realitate, afirmă jurnalista Emilia Șercan, specializată în verificarea lucrărilor de doctorat și cadru didactic universitar.

Potrivit acesteia, problemele de plagiat în teză sunt mult mai mari decât procentul indicat de Universitate.

„Din analiza pe care eu am reușit să o fac asupra unei părți a tezei eu aș spune că problemele de plagiat în teză sunt mult mai mari decât procentul indicat de Universitatea Babeș-Bolyai, iar în categoria erorilor de citare eu aș spune că acele erori de citare identificate s-ar încadra la ideea de nou-eufemism pentru mascarea plagiatului.

ADVERTISING

O eroare de citare înseamnă atunci când un autor indică în mod greșit o pagină, dar atunci când tu practic preiei cuvânt cu cuvânt, pui doar o notă de subsol și atribui unui autor un pasaj preluat, dar nu pui ghilimele este tot plagiat”, a declarat Emilia Șercan la Europa FM.

Jurnalista subliniază că teza de doctorat a ministrului poate fi analizată în continuare, iar titlul de doctor deținut de Bode ar trebui retras.

„Titlul de doctor pe care îl deține ministrul Lucian Bode ar trebui retras și numai pentru faptul că teza de doctorat este plagiată, dar teza respectivă de doctorat nu are nicio valoare științifică. Este o teză care nu se ridică nici măcar la nivelul unui referat sau al unui eseu pe care ar trebui să îl realizeze un student de anul III.

ADVERTISING

Eu cred că verificările sunt deschise și ar trebui să rămână deschise în măsura în care vor exista și alte dovezi clare de plagiat în teza de doctorat a domnului Bode pe care Universitatea ar trebui să le evalueze”, a precizat Emilia Șercan.

UBB nu va cere retragerea titlului de doctor

Dar Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj nu va face demersuri pentru retragerea titlului de doctor pentru Lucian Bode, a declarat pentru EuropaFM reprezentantul Comisiei de Etică a UBB, Dacian Dragoș.

Acesta spune că ministrul de Interne a plagiat puțin, adică doar 2,9% din textele analizate ar avea probleme.

„Procentul e atât de mic pentru că atât s-a reclamat și atât am identificat noi din analiza proprie, bazată pe softul anti-plagiat. Doar ce s-a reclamat (am analizat - n.red.), nu ai cum să analizezi întreaga lucrare pentru că, vă dați seama, n-ai cum să găsești surse pe care softul anti-plagiat nu le identifică. Ar fi o muncă titanică fiecare teză să o analizezi așa, nu există capacitate pentru așa ceva”, a spus Dacian Dragoș.

ADVERTISING

Întrebat dacă în aceste condiții se impune retragerea titlului de doctor în cazul lui Lucian Bode, el a spus că „nu, sancțiunile trebuie să fie proporționale cu abaterea săvârșită, de aceea noi n-am propus retragerea titlului. Oricum am intra într-o discuție dacă este posibil sau nu, dacă este constituțional sau nu pentru că, știți, a dat CCR o decizie prin care a cam închis orice posibilitate de a retrage titlul de doctor pe cale administrativă și nici măcar instanțele nu mai pot să facă acest lucru, pentru că le-a interzis să se pronunțe pe fond, ci doar pe procedură”.

Comisia de etică a Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, care a analizat teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, a ajuns la concluzia că lucrarea are ”abateri de la bunele norme de publicare”, prin erori de citare şi fragmente plagiate.

Dar nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenţionat. Fragmentele identificate ca având probleme de tip plagiat reprezintă 2,95% din teză, au transmis reprezentanţii UBB.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇