Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, luni, o cerere formulată de Elena Udrea pentru sesizarea Curţii Constituţionale.
Elena Udrea a fost adusă luni din penitenciar la Înalta Curte pentru a lua parte la dezbaterea unui recurs în casaţie, o cale extraordinară de atac prin care fostul ministru încearcă să obţină anularea condamnării de şase ani închisoare primită în dosarul „Gala Bute”.
Udrea este deţinută în Penitenciarul Târgşor începând din luna iunie, când a fost extrădată din Bulgaria, unde fugise pentru scăpa de condamnare.
Recursul în casaţie este ultima şansă a Elenei Udrea de a obţine anularea pedepsei de 6 ani, în condiţiile în care celelalte încercări ale sale nu au avut succes.
Luni dimineaţa, îmbrăcată într-un deux-pieces de culoare crem şi cu pantofi roz în picioare, Elena Udrea a fost adusă în sala de judecată, flancată de femei-gardian de la penitenciar.
Aşezată pe un scaun obişnuit, în condiţiile în care a fost eliminată boxa acuzaţilor din camera unde se desfăşoară procesul, Elena Udrea a avut libertatea să vorbească cu avocaţii săi, să-şi salute soţul, ignorând în schimb replicile protestatarului Marian „Ceauşescu”, în pauzele procesului.
Timp de peste trei ore, avocaţii săi au încercat să-i înduplece pe cei cinci judecători ai completului să anuleze condamnarea primită de Udrea şi să dispună rejudecarea cazului de la zero.
În esenţă, apărătorii au arătat că decizia de condamnare a fostului ministru a fost nelegală, deoarece magistraţii de la fond şi apel nu au respectat deciziile CCR privind abuzul în serviciu, iar completurile de la instanţa supremă ar fi fost constituite nelegal.
Pledoaria Elenei Udrea
În ultimul cuvânt, Elena Udrea a solicitat să fie achitată, susţinând că este ţinută de câteva luni ilegal în închisoare.
"Eu stau ilegal în puşcărie de şase luni. Este vorba de libertatea mea. Mi se impută suma de 8 milioane lei, care reprezintă publicitatea pe care trebuie să o plătesc personal.
Cei care nu au acceptat să facă denunţuri au ajuns la puşcărie. În schimb, cei care au avut atribuţii în minister au scăpat.
Nastasia şi Bute au avut interes să fie organizată gala. Nastasia mergea la toate meciurile lui Bute (...) Regret că nu am avut parte de o justiţie dreaptă în România. Sper că, de data aceasta, completul de judecată nu a intrat cu decizia deja luată. Solicit achitarea mea pentru toate capetele de acuzare", le-a spus Udrea judecătorilor.
Magistraţii au amânat însă o decizie în acest caz pentru data de 24 octombrie.
Pe de altă parte, judecătorii au admis o cerere a Elenei Udrea şi au sesizat Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 173/2022 pentru adoptarea unor măsuri necesare punerii în aplicare a Protocolului nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În schimb, au respins o solicitare de sesizate a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi un aviz consultativ de la CEDO.