Drona descoperită la Plauru a fost detonată (Video) Este al doilea aparat neutralizat în Tulcea în două zile

Drona descoperită la Plauru a fost detonată (Video) Este al doilea aparat neutralizat în Tulcea în două zile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Drona descoperită vineri în zona localității Plauru, județul Tulcea, a fost detonată de o echipă specializată a Ministerului Apărării. Este al doilea caz de neutralizare a unei drone în județ, după cea găsită în apropierea localității Greci.

„Drona descoperită vineri, 14 august, în zona localității Plauru, județul Tulcea, a fost neutralizată în cursul zilei de astăzi, 15 august, prin detonare controlată, în condiții de siguranță, de o echipă specializată a Ministerului Apărării Naționale”, a transmis MApN.

ADVERTISING

Ministerul a publicat și o scurtă înregistrare a intervenției. Înaintea exploziei se aud comenzile militarilor: „Adăpostiți, pregătiți, foc!”.

MApN nu a anunțat până acum ce tip de dronă a fost găsit, de unde provenea, dacă avea încărcătură explozivă sau în ce condiții a ajuns pe teritoriul României.

Drona fusese găsită vineri la Plauru

Ministerul Apărării a fost informat vineri despre obiectul descoperit în zona Plauru, localitate aflată în apropierea frontierei cu Ucraina.

ADVERTISING

O echipă de specialiști s-a deplasat la fața locului, a identificat drona și a securizat perimetrul. Verificările au continuat până sâmbătă, când s-a decis distrugerea aparatului.

Nu au fost raportate victime sau pagube materiale.

O altă dronă a fost detonată vineri în Munții Măcinului

Cazul de la Plauru a fost al doilea incident cu o dronă înregistrat vineri în județul Tulcea.

Prima a fost semnalată printr-un apel la 112 în zona localității Luncavița, la aproximativ cinci kilometri de frontiera cu Ucraina. Resturile aparatului au fost găsite ulterior lângă localitatea Greci, în Munții Măcinului.

ADVERTISING

În zona prăbușirii au fost observate urme de combustie pe o suprafață limitată. MApN a precizat că drona zburase la o înălțime foarte mică și nu fusese detectată de sistemele de supraveghere radar.

Aparatul a fost detonat controlat vineri seara, la ora 20:13, tot de o echipă specializată a Ministerului Apărării.

Nu există deocamdată informații publice care să stabilească o legătură între cele două drone descoperite în județul Tulcea.

Fragmente găsite și pe litoral

Tot vineri au fost semnalate obiecte și fragmente care ar putea proveni de la drone pe litoralul românesc.

Pe plaja din Saturn, o femeie a găsit fragmente metalice aduse la mal de apă. Alte resturi fuseseră descoperite anterior în apropierea stabilopozilor din Costinești.

Autoritățile au izolat zonele, iar obiectele au fost preluate pentru expertiză. Originea și tipul aparatelor nu au fost stabilite oficial.

În total, într-o singură zi au existat patru descoperiri legate de drone sau posibile fragmente de drone: două în județul Tulcea și două pe litoral.

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat vineri că intensitatea atacurilor desfășurate în apropierea graniței României a fost fără precedent în ultimele zile. Potrivit acestuia, radarele MApN au detectat peste 100 de drone în apropierea spațiului aerian românesc în 96 de ore.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google