Un grup de ţinte aeriene au fost detectate miercuri seara de radarele Ministerului Apărării Naţionale (MApN), în largul Mării Negre.
Două dintre acestea au pătruns în spaţiul aerian naţional, fiind ridicate de la sol, de la Baza Aeriană 57 „Mihail Kogălniceanu” două aeronave F-18 spaniole, aflate în serviciul de Poliţie Aeriană, se arată într-un comunicat de presă transmis de MApN.
Una dintre ținte a fost ulterior distrusă de apărarea antiaeriană ucraineană în apropierea localității Reni
Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în vederea instituirii măsurilor de alertare a populaţiei din nord-estul judeţului Tulcea, iar la ora 20:02 a fost transmis un mesaj RO-ALERT.
"La ora 20:04, două ţinte aeriene au pătruns în spaţiul aerian naţional. Ulterior, contactul radar cu una dintre ţinte a fost pierdut deasupra mării, iar cealaltă a părăsit spaţiul aerian naţional la ora 20:13, îndreptându-se către Vâlcove, Ucraina.
Ţinta a evoluat către Reni, Ucraina, cu traiectoria potenţială către municipiul Galaţi, drept care a fost emis un nou mesaj RO-ALERT pentru estul judeţului Galaţi la ora 20:33. Ţinta a fost distrusă de apărarea aeriană ucraineană în zona localităţii Reni, la nord de braţul Chilia. Alerta aeriană a încetat la 21:14", se precizează în comunicatul MApN.
De la începutul acestui an, numărul mesajelor RO-ALERT transmise de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă către populaţia din judeţul Tulcea, în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, l-a depăşit pe cel al mesajelor de alertă extremă transmise în România din aceeaşi cauză în întreaga perioadă 2023 - 2025.
I.O.
