Atacurile cu drone din ultimele zile asupra navelor comerciale din Marea Neagră, soldate cu morți și cu scufundarea unor cargouri, ridică o întrebare tot mai apăsătoare pentru Europa: cât de bine poate proteja una dintre cele mai vulnerabile zone de la granița UE și NATO?
Uniunea Europeană are de anul trecut o strategie pentru securitatea Mării Negre, iar România și Bulgaria ar urma să joace un rol central în aplicarea ei. Incidentele din această săptămână au arătat însă că între planurile de la Bruxelles și capacitatea efectivă de a detecta și opri amenințările există încă o distanță importantă, scrie Euronews.
Două atacuri în două zile
Luni, o navă comercială turcească ce transporta cereale ucrainene a luat foc și s-a scufundat în largul României. Două persoane aflate la bord au murit. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că nava a fost atacată de drone rusești.
Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, a calificat incidentul drept „o încălcare flagrantă a dreptului internațional”.
O zi mai târziu, alte două nave comerciale au fost atacate la aproximativ 130 de kilometri de coasta Bulgariei. Una dintre ele s-a scufundat, iar cealaltă a fost avariată.
Premierul bulgar Rumen Radev a numit atacul „absolut inacceptabil”, fără să indice cine s-ar afla în spatele lui, în condițiile în care ancheta este încă în desfășurare.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat incidentele. „Situația din Marea Neagră este din ce în ce mai îngrijorătoare. Atacurile asupra transportului maritim civil sunt inacceptabile”, a transmis ea.
Ce plan are UE pentru Marea Neagră
Incidentele readuc în discuție capacitatea Europei de a proteja navele comerciale și infrastructura critică din regiune, la mai bine de un an după ce UE și-a lansat strategia pentru securitatea Mării Negre. Planul urmărește, printre altele, protejarea rutelor maritime, a instalațiilor offshore și a cablurilor submarine.
Unul dintre proiectele importante este crearea unui centru de securitate maritimă pentru Marea Neagră, care să ajute la coordonarea intervențiilor, la cooperarea dintre gărzile de coastă și la detectarea amenințărilor. România și Bulgaria conduc proiectul, iar centrul va funcționa în principalele porturi ale celor două țări, Constanța și Varna.
Comisia Europeană spune că, în cadrul strategiei pentru Marea Neagră, au fost deja lansate 65 de proiecte, în valoare totală de 200 de milioane de euro.
După atacurile din această săptămână, România și Bulgaria au cerut imagini din satelit pentru a putea monitoriza mai bine situația din larg. Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă a început să le furnizeze aceste date.
Europa are însă lipsuri importante
Problema este că planurile europene se lovesc de lipsuri serioase în materie de apărare navală. Un raport anual privind pregătirea militară a UE, consultat de Euronews, arată că există deficiențe importante în mai multe domenii, printre care muniția și rachetele navale, apărarea aeriană și antirachetă a forțelor maritime, capacitățile de lovire la distanță și protejarea infrastructurii de pe fundul mării.
Statele UE intenționează să investească aproximativ 98,9 miliarde de euro în capabilități maritime în perioada 2024-2029, dar raportul arată că actualele probleme afectează mai multe tipuri de operațiuni navale.
Printre soluțiile recomandate se numără o mai bună supraveghere a spațiului maritim, investiții în capacități de atac naval și întărirea protecției infrastructurii submarine.
„Avem strategii. Dar avem nevoie de capabilități”
Mihai Sebastian Chihaia, expert în securitate maritimă la European Policy Centre, spune că Marea Neagră a primit prea puțină atenție în dezbaterea europeană privind apărarea. „Avem destul de multe strategii, avem destul de multe direcții, dar pentru a securiza cu adevărat Marea Neagră ai nevoie de capabilități”, a declarat el pentru Euronews.
Printre acestea se numără sisteme care pot strânge rapid informații despre ceea ce se întâmplă pe mare și în aer, inclusiv senzori și radare.
Expertul consideră că și NATO ar putea avea o strategie dedicată Mării Negre. Deși România, Bulgaria și Turcia cooperează pentru întărirea securității în regiune, lipsește încă o viziune mai amplă asupra modului în care ar trebui să arate pe termen lung arhitectura de securitate a Mării Negre. „Acest lucru nu s-a întâmplat”, spune Chihaia despre o strategie NATO dedicată regiunii.
20 de miliarde de euro pentru România și Bulgaria
Comisia Europeană susține că rolul celor două țări de la Marea Neagră este esențial pentru apărarea flancului estic al Europei. „Bulgaria și România joacă un rol crucial în apărarea flancului nostru estic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Thomas Regnier.
Cele două țări urmează să primească împreună aproximativ 20 de miliarde de euro prin programul european SAFE, destinat investițiilor în apărare.
G.P.
