Guvernele din regiunile austriece Salzburg şi Oberösterreich (Austria Superioară) au anunţat, joi seară, decizii de carantină generală, inclusiv pentru persoanele vaccinate anti-COVID-19, pe fondul criticilor intense faţă de abordarea Guvernului Alexander Schallenberg, care a impus restricţii doar pentru nevaccinaţi.
Deciziile privind carantina generală vor intra în vigoare începând de luni în regiunile austriece Salzburg şi Oberösterreich, conform site-ului Salzburg24.at.
"Nu vedem nicio alternativă la impunerea carantinei generale începând de luni. Sunt afectate toate activităţile. Nu a fost o decizie uşoară, dar nu avem altă opţiune, ţinând cont de creşterea dramatică a numărului de infecţii şi de numărul mare de pacienţi din spitale", a declarat guvernatorul regiunii Salzburg, Wilfried Haslauer.
"Atunci când a fost aprobată vaccinarea anticoronavirus anul trecut, nu ne aşteptam să mai ajungem într-o astfel de situaţie. Dar, dat fiind că avem 40% dintre locuitori nevaccinaţi, este improbabil să putem aduce pandemia sub control fără măsuri dure şi să evităm aglomerarea spitatelor. Carantina generală este doar pe termen scurt, dar este necesară. Pe termen lung, putem depăşi pandemia doar prin rate mari de vaccinare", a subliniat guvernatorul regiunii Salzburg.
Începând de luni, locuitorii celor două regiuni austriece vor putea ieşi din case doar pentru asigurarea nevoilor esenţiale, pentru a merge la serviciu şi pentru plimbări scurte în apropierea locuinţelor. Şcolile şi grădiniţele vor fi închise. Autorităţile speră că restricţiile vor putea fi relaxate înaintea Crăciunului.
Hans Peter Doskozil, guvernatorul regiunii austriece Burgenland, a semnalat că ar putea lua o decizie similară, cerând Guvernului federal să impună carantină în toate regiunile. "Abordarea oarbă a Guvernului federal trebuie să se încheie. Oamenii au nevoie de încredere, de planuri clare şi de perspective pentru revenirea la normalitate", a declarat Doskozil, citat de publicaţia Kronen Zeitung.
"Cetăţenii Austriei sunt uniţi. De aceea, avem o rată mare de vaccinare în Austria. Dar nu este nicio regiune precum o insulă, suntem toţi Austria", a subliniat el.