Două accidente grave, soldate cu morți și răniți, s-au petrecut în această dimineață pe șoselele din România

Dimineața de sâmbătă a fost una neagră pe șoselele din România: două accidente grave s-au soldat cu morți și răniți.

O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite ca urmare a unei coliziuni între două mașini, în municipiul Slobozia, transmite News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa, accidentul a avut loc în jurul orei 10:00, în zona combinatului chimic din municipiu, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal. În urma impactului violent, două dintre cele patru persoane implicate au rămas încarcerate.

ADVERTISING

„Echipajul de descarcerare a acţionat pentru extragerea celor două victime, din nefericire pentru o victimă nu s-a mai putut face nimic, cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean declarând decesul. Celelalte trei victime au fost preluate si  transportate de echipajele SMURD şi SAJ la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia”, informează ISU Ialomiţa.

Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la locul accidentului, precum şi sablarea carosabilului.

Celălalt accident s-a petrecut în județul Arad,  în apropierea localității Berechiu, unde o mașină în care se găseau 5 persoane a părăsit partea carosabilă, a lovit un parapet și s-a răsturnat în afara șoselei, potrivit Mediafax.

ADVERTISING

În urma accidentului, un minor de 14 ani a murit, iar alți trei, cu vârste de 12, 13 și 14 ani, toți din localitatea Diosig, județul Bihor, au fost ușor răniți.

Primele cercetări ale polițiștilor au arătat că în mașină se aflau 5 persoane, una dintre ele nefiind găsită la fața locului.

Cercetările continuă pentru identificarea celui de-al cincilea ocupant al autoturismului și pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇