Dosarele Epstein: Oameni cu conexiuni în România făceau rost de fete pentru petrecerile ilegale

Dosarele Epstein: Oameni cu conexiuni în România făceau rost de fete pentru petrecerile ilegale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dosarele Epstein, publicate vineri de Departamentul de Justiție al SUA, conțin documente care fac referire directă la România.

Departamentul american al Justiției a publicat o nouă tranșă masivă de documente din dosarul lui Jeffrey Epstein, condamnat pentru infracțiuni sexuale și găsit mort în detenție în 2019.

Sunt aproximativ 3 milioane de pagini, 180.000 de imagini și peste 2.000 de videoclipuri, potrivit adjunctului procurorului general al SUA, Todd Blanche.

Documentele includ corespondență, transcrieri, rapoarte interne, dovezi strânse de FBI și materiale multimedia. Iar unele conțin mențiuni despre România.

Fete din România în rețeaua lui Epstein

Se precizează că în urma condamnării lui Jeffrey Epstein în 2008, un studiu arăta că aproape două treimi din femeile traficare pentru prostituție la nivel mondial erau din Europa de Est. Printre țările de proveniență ale fetelor se numără și România, relatează Digi 24.

În dosare apar mqia multe corespondențe între românce și omul de afaceri american, între Epstein și colaboratorii săi, inclusiv un român care racola fete pentru rețea, dar și o tranzacție bancară pe numele unei femei din Iași, al cărui nume a fost anonimizat de justiția americană. Banii ar fi ajuns într-un cont bancar deschis la o sucursală din Iași.

Iași
Sursa: Reddit -
r/Romania

Referiri la România și români apar de câteva sute de ori în dosarele Epstein, din care reiese că în rețeaua Epstein erau oameni cu conexiuni în România care făceau rost de fete pentru petrecerile ilegale de pe insula afaceristului ultraconectat la politica de vârf, relatează sursa citată.

Un schimb de mesaje între omul de afaceri Jeffrey Epstein și „The Duke” (personaj identificat de presa occidentală ca fiind fostul prinț Andrew, decăzut din drepturi de fratele său, Regele Charles al III-lea din cauza scandalului Epstein) face referire la o româncă "foarte drăguță".

girl
Sursa: U.S. Department of Justice

Într-un schimb de mesaje între Epstein și o altă tânără româncă, aceasta îi spune lui Epstein că nu poate procura din SUA anticoncepționale în baza unei rețete eliberate în România, și îl roagă pe acesta să i le procure.

anti
Sursa: U.S. Department of Justice

Într-un mail pe care omul de afaceri i l-a trimis unei persoane al cărei nume a fost anonimizat, acesta întreabă despre una dintre românce câte limbi străine vorbește.

Un alt schimb de mesaje între Epstein și unul dintre cei care îi procurau fetele conține și o referire la altă româncă, o tânără care "urmează să fie pregătită", deși "este mai plinuță".

Doi români menționați cu nume și prenume

Doi români sunt menționați explicit în documentele date publicității de Departamentul Justiției: Ion Nicola și Corina Tarniță.

ionviza
Sursa: U.S. Department of Justice

Din documente reiese că Tarniță a intermediat plăți de 30.000 de euro de la Epstein. La o plată de 10.000 de euro spune că banii vor ajunge la o fată din România.

Într-un alt mesaj, un anume Daniel Siad îi trimite lui Epstein poze cu o fată cu numele "Roxana" și îi scrie că aceasta are 20 de ani și este "jumătate braziliancă".

Emailuri, relații și nume cunoscute

Documentele conțin noi emailuri și schimburi de mesaje care readuc în atenție relațiile lui Epstein cu persoane influente din politică, afaceri și cercuri aristocratice.

Printre personajele ilustre menționate se numără președintele american Donald Trump, miliardarii Bill Gates și Elon Musk, fostul prinț Andrew, fostul strateg șef al Casei Albe și consilier politic Steve Bannon, precum și Peter Mandelson, fost ministru britanic și ambasador al Regatului Unit în SUA.

Context politic și suspiciuni persistente

Publicarea noilor documente are loc într-un climat politic tensionat în SUA, unde dosarele Epstein continuă să alimenteze controverse, speculații și teorii conspiraționiste, inclusiv legate de relațiile sale cu Donald Trump, care a admis o prietenie în trecut, dar neagă orice implicare ilegală.

Autoritățile americane susțin că publicarea documentelor va continua, însă rămâne neclar câte informații relevante mai pot ieși la iveală și dacă acestea vor conduce la consecințe juridice concrete pentru persoanele menționate.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇