Donald Trump anunță lansarea propriei platforme de criptomonede

Donald Trump anunță lansarea propriei platforme de criptomonede
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Donald Trump a anunţat joi că îşi va lansa în curând propria platformă de criptomonede, pe care a prezentat-o drept o alternativă la ofertele marilor bănci şi instituţii financiare.

”Americanii au fost storşi de marile bănci şi elitele financiare de prea mult timp”, a scris miliardarul, fost preşedinte şi actual candidat republican la Casa Albă, transmite AFP.

”Este timpul să rezistăm, împreună”, a adăugat Trump pe X şi pe reţeaua sa Truth Social.

El nu a furnizat detalii despre conţinutul exact al proiectului, denumit The DeFiant Ones, pe care doi dintre fiii lui Trump, Eric şi Donald Jr., care conduc conglomeratul familial Trump Organization, l-au descris în ultimele săptămâni drept ”imobiliarul digital”.

ADVERTISING

În cotidianul New York Post, Eric Trump a vorbit despre ”colateralul (garanţia, n.red.) la care toată lumea poate avea acces instantaneu”.

Defavorabil, în timpul preşedinţiei sale, criptomonedelor, pe care le-a calificat chiar ”escrocherie”, Donald Trump şi-a schimbat între timp radical poziţia, prezentându-se acum chiar drept un campion al monedelor digitale.

La o conferinţă importantă a sectorului la sfârşitul lui iulie, la Nashville (Tennessee), el a promis că, dacă va fi reales, va fi ”preşedintele pro-inovaţie şi pro-bitcoin de care America are nevoie”.

ADVERTISING

Documente publicate la mijlocul lunii august au arătat că Donald Trump deţinea între 1 şi 5 milioane de dolari în ether, a doua cea mai importantă criptomonedă din lume.

Platforma promisă de Trump se va baza pe DeFi, finanţe zise descentralizate, mecanism bazat pe tehnologia blockchain, care permite să nu se mai treacă printr-un intermediar (bancă, casă de brokeraj) pentru efectuarea de tranzacţii cu un terţ.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇