Doi copii de nici 2 ani din Hunedoara au căzut de la etajul 4, în două zile consecutive

Doi copii de nici 2 ani din Hunedoara au căzut de la etajul 4, în două zile consecutive

Doi copii din judeţul Hunedoara, având între unul şi doi ani, au căzut, în zile consecutive, de la etajul 4, unde locuiau.

Primul a fost joi un copil de un an și trei luni, care a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Petroșani. Părinții micuțului se aflau în locuință în momentul în care băiatul ar fi urcat pe un scaun și a căzut de la fereastră, în gol. Căderea copilului a fost atenuată de o copertină şi el a fost transferat la Timișoara pentru intervenții chirurgicale.

Vineri, alt copil, de un an și 10 luni, a căzut tot de la etajul 4, al unui bloc din Orăștie.

ADVERTISING

Potrivit Poliției Hunedoara, copilul a fost transportat la UPU Orăștie, unde, din păcate, nu a mai putut fi salvat.

Se pare că băiatul a fost scăpat accidental de mama sa. Polițiștii vor continua cercetările, în vederea stabilirii circumstanțelor producerii incidentului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇