Doi angajaţi ai ambasadei israeliene au fost ucişi în faţa Muzeului Evreiesc din centrul Washington DC, potrivit secretarului american pentru Securitate Internă, Kristi Noem. Un suspect a fost reținut, după ce s-a prefăcut că este martor.
Victimele, un bărbat şi o femeie, au fost împuşcate în timp ce ieşeau de la un eveniment organizat la Muzeul Evreiesc, transmite CBS, adăugând că incidentul pare a fi ţintit.
Yechiel Leiter, ambasadorul Israelului în SUA, a dezvăluit că tânărul ucis „a cumpărat un inel săptămâna aceasta cu intenția de a-și cere în căsătorie prietena săptămâna viitoare la Ierusalim”.
Împuşcăturile au avut loc la ora locală 21:05, într-o zonă cu numeroase obiective turistice, muzee şi clădiri guvernamentale, inclusiv biroul FBI din Washington.
Mai mulţi angajaţi ai ambasadei israeliene se aflau la eveniment în momentul împuşcăturilor.
Muzeul Evreiesc din Washington, la fel ca multe alte instituţii evreieşti din SUA, s-a confruntat cu probleme de securitate pe fondul creşterii antisemitismului.
Un suspect a fost reținut. S-a prefăcut că este martor
Un suspect a fost reţinut şi este interogat de FBI. Iniţial, s-a prefăcut că este martor, a anunţat Pamela Smith, şefa Departamentului Metropolitan de Poliţie.
„Credem că împuşcăturile au fost comise de un singur suspect care se află acum în arest. Înainte de împuşcături, suspectul a fost văzut plimbându-se înainte şi înapoi în afara muzeului”, a detaliat Pamela Smith.
Ea a spus că suspectul, care se numeşte Elias Rodriguez, în vârstă de 30 de ani, din Chicago, „s-a apropiat de un grup de patru persoane, a scos un pistol şi a deschis focul asupra celor două victime decedate”. După aceea, suspectul a intrat apoi în muzeu şi a fost reţinut de forţele de securitate.
El a scandat „Free Free Palestine” în timp ce se afla în custodie, a spus Smith.
Suspectul, care nu era cunoscut anterior de poliţie, a identificat locul în care a aruncat arma după ce a fost reţinut, a precizat Smith.
Bărbatul ”s-a prefăcut că este martor” şi a aşteptat sosirea poliţiei timp de peste 10 minute înainte de a susţine că „a făcut-o pentru Gaza”, a declarat pentru CNN martorul ocular Sara Marinuzzi.
„Au mai fost câteva împuşcături şi apoi un tip a intrat în fugă în centru, iar agenţii de securitate i-au oferit apă, încercând să îl liniştească. Avea un comportament cam agitat. Ei s-au gândit că a fost martor la împuşcături”, a declarat Marinuzzi.
Bărbatul a cerut paznicilor să cheme poliţia, a precizat Marinuzzi. Odată ce poliţia a sosit, aproximativ 10 minute mai târziu, bărbatul şi-a asumat responsabilitatea pentru crimă, spunând: „Am făcut-o, am făcut-o pentru Gaza. Palestina liberă!”, a povestit martora.
Reacţii politice
Președintele Donald Trump a condamnat împușcăturile. „Aceste oribile crime din Washington, bazate evident pe antisemitism, trebuie să se încheie ACUM! Ura și radicalismul nu au ce căuta în SUA”, a spus el într-un mesaj pe Truth Social.
Și prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a trimis un mesaj declarând că a fost șocat de crime.
Ambasadorul Israelului la Organizaţia Naţiunilor Unite a numit incidentul un „act de terorism antisemit”.