Din 10 februarie se deschid programările pentru vaccinul AstraZeneca. Cel puțin 600.000 de doze în februarie

Din 10 februarie se deschid programările pentru vaccinul AstraZeneca. Cel puțin 600.000 de doze în februarie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Florin Cîţu a anunţat că în luna februarie vor sosi în România cel puţin 600.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 de la AstraZeneca, iar programarea va debuta din 10 februarie pentru persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani.

Florin Cîţu a declarat sâmbătă, după ce a făcut rapelul, că de duminică vor fi distribuite peste 81.000 de vaccinuri AstraZeneca.   

„Câteva informaţii despre AstraZeneca care vine în România şi în luna februarie ar trebui să avem cel puţin 600.000 de doze. Începem programarea din 10 februarie, pentru AstraZeneca, persoane între 18 şi 55 de ani şi vom avea 180 de cabinete noi pentru AstraZeneca.

ADVERTISING

Cred că de mâine (duminică - n.r.) încep să fie distribuite 81.600, dar programarea va începe din 10 februarie, deci avem şi această lună, începem să avem din ce în ce mai multe”, a explicat Florin Cîţu.  

Prim-ministrul a adăugat că din martie va fi accelerat procesul de vaccinare şi România va trece de 50.000 de vaccinări pe zi, iar din aceeaşi lună ţinta va fi de 100.000 de vaccinări, zilnic.  

„Cred că luna februarie a fost o provocare pentru campania de vaccinare, deşi am rămas în topul din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de vaccinări, dar începând cu luna martie vin din ce în ce mai multe doze şi programul de vaccinare se va accelera, vom trece de 50.000 de vaccinări pe zi, cred că din luna martie şi vom merge către acea ţintă de 100.000 pe care ne-am propus-o de la început”, a completat Cîţu.

ADVERTISING

Mai multe informații despre vaccinul AstraZeneca:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇