Cum se calculează indicele cazurilor noi la mia de locuitori? Explicațiile ministrului Tătaru

Cum se calculează indicele cazurilor noi la mia de locuitori? Explicațiile ministrului Tătaru
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Datele care sunt precizate de Evidenţa Populaţiei, în fiecare localitate, referitoare la domiciliu sunt cele luate în calcul pentru acel indice cumulat al cazurilor noi în ultimele 14 zile raportate la mia de locuitori, a afirmat, marţi seara, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

„S-a făcut evaluarea fiecărui indice prezentat la nivelul fiecărui judeţ. Ţin să specific aici (…) că, dincolo de neînţelegerile iniţiale, s-a clarificat acest aspect şi datele care sunt precizate de către Evidenţa Populaţiei în fiecare localitate, referitoare la domiciliu, sunt cele care sunt luate în calcul pentru acel indice cumulat al cazurilor noi în ultimele 14 zile raportate la mia de locuitori”, a declarat Nelu Tătaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

ADVERTISING

Metoda de calcul

Ministrul Sănătăţii a explicat şi metoda de calcul: "Concret, luăm numărul de cazuri noi în ultimele 14 zile raportat la mia de locuitori, iar din aceste cazuri se scad acele focare care sunt în instituţii, bătrâni, copii, bolnavi neuropsihici sau unităţile sanitare care sunt izolate sau carantinate şi atunci numărul de cazuri noi care rămâne se raportează şi se adună ultimele cazuri noi din ultimele 14 zile şi se scad focarele şi se raportează la mia de locuitori".

În completare, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat: "În hotărârea CNSU din seara aceasta există clar prevederea că focarele, cum ar fi centrele rezidenţiale, spitalele, nu fac parte din calculul prin care stabilim incidenţa şi luăm numai cazurile care sunt în afara focarelor respective".

ADVERTISING

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇