Rutele aeriene globale au fost imediat cuprinse de haos atunci când conflictul a izbucnit în Orientul Mijlociu, la sfârșitul lunii februarie. Acum, efectele se răspândesc pe mapamond.
Acest lucru a ridicat întrebări pentru mulți oameni care au deja planuri de călătorie sau care așteaptă cu nerăbdare vacanțe de vară, călătorii de afaceri sau călătorii esențiale. E cazul să renunțe la planuri sau trebuie să și le adapteze? CNN explică ce trebuie să ștom înainte de a călători.
Ar trebui să rezervi un zbor acum sau să aștepți?
Odată cu creșterea prețurilor petrolului, au existat informații despre creșterea bruscă a prețurilor biletelor de avion, deoarece companiile aeriene se protejează împotriva creșterii costurilor combustibilului pentru avioane. Dar, având în vedere că durata războiului nu este clară, călătorii care speră să zboare la vară sau mai târziu în cursul anului ar trebui să aștepte pentru a vedea dacă prețurile biletelor vor scădea din nou?
Nu, spune Clint Henderson, purtătorul de cuvânt principal al companiei The Points Guy. Chiar dacă data călătoriei este îndepărtată, ideea de a amâna cumpărarea biletelor e greșită, arată el.
În vremuri normale, călătorilor li se recomandă să cumpere bilete cu două până la trei luni pentru zborurile internaționale. În prezent, aceste îndrumări sunt depășite, arată Henderson. „Recomandăm oamenilor să rezerve oricând pot, pentru restul anului, acum”, a declarat el.
Mai multe companii aeriene au avertizat deja cu privire la scumpiri. Directorul general al companiei americane United Airlines, Scott Kirby, a sugerat săptămâna aceasta că impactul costurilor mai mari ale combustibilului pentru avioane asupra biletelor „probabil va începe rapid”.
Creșterile prețurilor petrolului nu sunt întotdeauna transmise direct pasagerilor, subliniază Henderson. „Dar când directorul general al United avertizează că prețurile vor crește în curând, practic poți să fii sigur că așa va fi”, arată el.
Călătorii care folosesc zboruri internaționale se confruntă cu mai multe restricții în ceea ce privește rambursările sau reprogramarea, așa că este înțelept să verifice politicile înainte de a rezerva și, de asemenea, să evite clasa economică de bază dacă persistă incertitudinea.
Companiile aeriene din Orientul Mijlociu sunt relativ flexibile în acest moment, spune Henderson, iar pasagerii care dețin puncte sau mile ar trebui să ia în considerare utilizarea lor, din nou, pentru a profita de flexibilitatea pe care aceste programe o oferă.
Cum va afecta războiul prețul călătoriilor?
Haosul generat de războiul din Iran costă sectorul turismului cel puțin 600 de milioane de dolari pe zi numai din pierderea cheltuielilor turiștilor internaționali, potrivit Consiliului Mondial pentru Călătorii și Turism, care înainte de conflict prognozase că turiștii vor cheltui 207 miliarde de dolari în regiune în 2026.
Lovitura dată sectorului s-ar putea traduce în prețuri mai mari la bilete de avion și hoteluri - dar nu se știe cât de mari vor fi scumpirile.
Orientul Mijlociu reprezintă aproximativ 5% din sosirile internaționale la nivel global, iar aproximativ 10% dintre pasagerii americani care călătoresc în Asia trec prin hub-uri din regiune, potrivit Cirium Ascend Consultancy.
Un factor major va fi costul combustibilului. Prețurile petrolului au crescut la peste 100 de dolari pe baril în ultima săptămână înainte de a se tempera, iar expunerea companiilor aeriene variază în funcție de acoperirea sau nu a achizițiilor de combustibil.
Potrivit Cirium, transportatorii americani au acoperire redusă a riscurilor sau chiar nu au deloc, în timp ce unele companii aeriene europene și asiatice - inclusiv Singapore Airlines și Qantas - au blocat prețurile pentru o parte din combustibilul lor.
Costurile mai mari pot proveni și din rute mai lungi și devieri. Având în vedere închiderea anumitor spații aeriene, companiile aeriene, inclusiv Emirates și Qatar Airways, au fost nevoite să redirecționeze zborurile, consumând mai mult combustibil. Rutele directe Europa-Asia sunt deja sub presiune, multe fiind forțate să treacă printr-un coridor îngust peste Georgia și Azerbaidjan sau pe rute sudice mai lungi.
Companiile aeriene pot absorbi costurile mai mari cu carburantul pentru o perioadă, dar scumpirile prelungite duc, de regulă, la tarife mai mari. Operatorii de turism încearcă să limiteze perturbările prin redirecționarea pasagerilor acolo unde este posibil.
„Aeroportul a făcut o treabă fantastică în redirecționarea pasagerilor, lucru pe care îl vedem și la alte hub-uri din regiune care sunt afectate de conflict”, a declarat Gloria Guevara, președinta Consiliului Mondial de Călătorii și Turism, pentru CNN Travel, referindu-se la Aeroportul Internațional Dubai. O astfel de flexibilitate, a spus ea, va ajuta la restabilirea încrederii și ar putea limita volatilitatea prețurilor pe măsură ce călătorii își planifică călătoriile de vară.
Orientul Mijlociu trebuie ocolit. Ce alte zone trebuie evitate?
Depinde de toleranța fiecăruia la potențiale întârzieri sau perturbări, arată CNN. Întrucât spațiul aerian de deasupra Orientului Mijlociu este vital pentru călătoriile globale, dacă zburați pe distanțe lungi, este posibil să nimeriți în haos. Acest lucru ar putea implica redirecționarea, anularea zborurilor sau pur și simplu creșterea timpilor de zbor, întrucât companiile aeriene evită zona de conflict.
Și unele regiuni adiacente ar putea fi afectate. Pe 9 martie, guvernul SUA le-a recomandat insistent americanilor să părăsească sud-estul Turciei. Analista de risc global Elizabeth Stephens, director general al Geopolitical Risk Advisory, spune că Turcia este o zonă „potențial un risc”, întrucât proximitatea sa cu zona de conflict o pune în pericol de a primi posibile rachete, crede ea. Cele trei rachete doborâte de NATO în această țară sunt cea mai grăitoare dovadă.
Markus Kendall-Young, fondator și director general al Auria Travel, spune că în prezent ar merge oriunde nu este supus unui avertisment de călătorie. Pentru clienții cei care își rezervă zboruri din Europa către Asia, el le direcționează prin locuri precum Bangkok și Hong Kong pentru a evita escalele în Orientul Mijlociu.
Brian Moore, director general al GSA Global, care analizează riscurile pentru călătoriile de afaceri, spune că unii dintre clienții săi își întrerup toate călătoriile de afaceri până când situația se va îmbunătăți. Alții își mută întâlnirile în țări terțe sau aleg un oraș mai mic decât o capitală.
Există și alte aspecte legate de siguranță?
Stephens spune că se „așteaptă” la atacuri ale unor celule iraniene în SUA și, eventual, în alte țări. Cel mai important sfat al ei este următorul: „Dacă mergeți undeva, fiți atenți la ce se întâmplă. Fiți implicați. Majoritatea oamenilor nu fac asta.”
Moore admite că există riscul unor atacuri și în alte părți ale lumii. „Ar putea fi un hotel dacă sunt mulți occidentali care îl folosesc.”
Totuși, deși Moore și Kendall-Young nu cred că a te caza în lanțuri hoteliere occidentale de renume ar putea fi riscant, Stephens sugerează evitarea lor.
„Cred că hotelurile boutique mai mici și pensiunile private sunt mult mai sigure”, spune ea. „Perspectiva ca o mică pensiune să fie atacată este mult mai mică.”
Moore spune că ceea ce este valabil pentru călătoriile de afaceri se aplică și pentru cele de vacanță. „Gândește-te bine unde mergi, de ce mergi acolo și unde trebuie să mergi în acel loc. Respectă sfaturile guvernului și asigură-te că ești asigurat pentru lucrurile rezonabile care ar putea merge prost.”
De asemenea, el sugerează să ai planuri pregătite pentru cel mai rău scenariu posibil. Un exemplu banal: dacă rămâi blocat undeva, pisica va avea nevoie de hrană. Verifică detaliile asigurării tale de călătorie. „Diavolul se ascunde în detalii”, spune Moore.
Kendall-Young spune că, în perioadele de instabilitate, rezervarea prin intermediul unui agent de turism înseamnă obținerea de asistență atunci când ai cea mai mare nevoie de ea. „În cazul în care călătorești cu un pachet cu asigurare, ai sprijin dacă trebuie să te muți sau să schimbi ceva, asta este important. Dacă ai făcut singur rezervarea, trebuie să fii propriul tău agent de turism”, explică el.
Este sigur să zbori între Europa și Asia?
Conflictul din Iran a provocat perturbări severe ale spațiului aerian, mai multe rute de zbor fiind indisponibile.
Zborul între Europa și Asia se făcea de obicei direct prin Orientul Mijlociu, spațiul aerian al regiunii fiind descris ca „un pod de mare capacitate” între cele două continente.
Acvum, mari părți ale spațiului aerian din Orientul Mijlociu rămân închise, inclusiv Iran, Irak, Bahrain și Kuweit, în timp ce spațiul aerian de deasupra Israelului, Emiratelor Arabe Unite și Qatarului este încă puternic restricționat, potrivit OPSGROUP, o organizație internațională pentru profesioniștii din operațiunile de zbor.
Odată cu închiderea efectivă a coridorului central al Golfului, companiile aeriene au trecut fie pe rute spre nord, prin Caucaz și Afganistan, fie pe un coridor sudic, prin Egipt, Arabia Saudită și Oman.
„Pentru companiile aeriene cu sediul în principalele centre ale Golfului, perturbările sunt masive. Pentru companiile aeriene chineze care zboară peste spațiul aerian rusesc, au existat puține sau zero probleme”, a declarat pentru CNN Travel Ian Douglas, lector senior onorific la școala de aviație a Universității din New South Wales.
Douglas adaugă că pentru companiile aeriene turcești „ale căror zboruri se desfășoară în mod obișnuit mai la nord, deasupra Turkmenistanului,” impactul este «minor», la fel ca și pentru compania aeriană australiană Qantas, care a modificat ruta zborului său direct de la Perth la Londra pentru a include o oprire pentru alimentare cu combustibil în Singapore.
Așadar, ar trebui să fie îngrijorați călătorii? Companiile aeriene „au în vedere informații foarte structurate, evaluări ale riscurilor informate” și orice preocupări legate de siguranță dincolo de regiunea afectată sunt nejustificate, subliniază Tony Stanton, director consultant al Strategic Air, din Australia.
„Companiile aeriene mari nu iau aceste decizii doar uitându-se la Flightradar24 și spunând: «Bine. Toți ceilalți merg spre nord. Hai să mergem spre nord»”, a declarat Stanton pentru CNN. „Au echipe specializate în securitate, echipe de operațiuni de zbor, echipe de dispecerat. Ei ascultă sfaturile guvernului. Probabil primesc informații pe care noi nu le primim și iau decizii foarte atente cu privire la momentul în care vor opera”, a explicat el.
„În special marile companii aeriene… Personal, m-aș simți confortabil să mă urc într-o aeronavă British Airways, Qantas sau Emirates dacă acea aeronavă ar fi disponibilă, pentru că am încredere în sisteme și în evaluările de risc”, a adăugat expertul.
Sunt afectate croazierele?
Sunt puține linii de croazieră care au nave desfășurate în Orientul Mijlociu, iar acest lucru afectează deja itinerariile de croazieră, explică Colleen McDaniel, redactor-șef al Cruise Critic. „Celestyal, TUI și MSC Cruises, de exemplu, au anulat deja toate croazierele din martie, încheindu-și practic sezoanele de iarnă acolo.”
Itinerariile care includ Egiptul - popular pentru croazierele pe Nil - și Turcia, un punct de referință pe multe rute mediteraneene, ar putea suferi, de asemenea, modificări sau anulări, în funcție de evoluția situației.
„Până la urmă, încrederea pasagerilor ar putea fi cel mai important factor în schimbarea itinerariilor”, spune McDaniel. „În cazul în care călătorii nu se simt confortabil cu anumite itinerarii, își vor pune banii pe gânduri, iar liniile de croazieră vor înceta să le mai ofere pentru moment.”
Deocamdată, e puțin probabil să apară creșteri de prețuri în acest sector. Totuși, în conformitate cu termenii standard de rezervare, liniile de croazieră își rezervă dreptul de a adăuga o suprataxă pentru combustibil dacă prețurile petrolului depășesc un anumit nivel, spune McDaniel. Suprataxa se aplică rareori, dar este o posibilitate.
Ce trebuie să facă cei care au zboruri rezervate spre Orientul Mijlociu
Dacă zborul este în curând, cel mai bun lucru e să-ți anulezi planurile de călătorie, oricât de frustrant ar fi. Numeroase guverne își avertizează cetățenii să nu călătorească în majoritatea regiunii, iar asigurarea de călătorie ar putea fi anulată dacă alegi să ignori recomandarea de a nu călători acolo.
Cei care călătoresc mai târziu în cursul anului ar putea să mai aștepte înainte de a anula rezervările, spune Henderson de la The Points Guy. Situația politică în rapidă schimbare înseamnă că nu se poate prezice cât va dura conflictul și situația ar putea să o ia în orice direcție.
„Uneori este bine să încerci să ai răbdare înainte de a anula. De multe ori, dacă compania aeriană anulează zborul, te va rezerva din nou, așa că e mai bine să aștepți”, recomadă el.
T.D.
