Cu o zi înainte de numirea la CCR, Mihai Busuioc și-a donat apartamentul. A devenit eligibil pentru casă de protocol

Cu o zi înainte de numirea la CCR, Mihai Busuioc și-a donat apartamentul. A devenit eligibil pentru casă de protocol
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cu o zi înainte ca Senatul să voteze numirea sa ca judecător al Curții Constituționale, Mihai Busuioc i-a donat fiicei sale singurul apartament pe care îl avea trecut în declarația de avere.

În urma transferului, el a devenit eligibil pentru a primi o locuință de protocol de la stat, potrivit unei investigații Public Record.

Apartamentul cu 4 camere, cu o suprafață de 90 mp, se află în Sectorul 4 al Capitalei și a fost evaluat la puțin peste 85.000 de euro. Proprietatea a fost donată fiicei sale, Ana Sara Busuioc, pe 23 iunie 2025, la ora 17:37.

ADVERTISING

O zi mai târziu, Senatul a aprobat numirea lui Mihai Busuioc la CCR pentru un mandat de nouă ani. Fusese propus de PSD și a fost susținut de întreaga coaliție de guvernare.

A donat apartamentul, dar și-a păstrat dreptul de a-l folosi

Deși nu mai este proprietarul apartamentului, Busuioc și-a păstrat, printr-o clauză de uzufruct înscrisă în cartea funciară, dreptul de a locui în el și de a-l folosi în continuare.

Busuioc cumpărase locuința în 2003, când ocupa funcția de conducător principal la Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. A plătit în numerar 497 de milioane de lei vechi, sumă care reprezenta atunci echivalentul a aproape 200 de salarii minime brute.

ADVERTISING

Legea le permite judecătorilor CCR să primească locuințe de la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), dacă nu dețin o locuință în București.

Public Record a încercat să afle dacă Mihai Busuioc a primit o astfel de locuință, însă judecătorul CCR nu a răspuns. RA-APPS a susținut că informația nu este de interes public.

Prin urmare, nu se știe dacă Busuioc a solicitat sau a primit efectiv o casă de protocol, ci doar că donația l-a făcut eligibil pentru una.

Publicația amintește că un mecanism asemănător a fost folosit și de Mihaela Ciochină, numită judecătoare CCR în 2022 de fostul președinte Klaus Iohannis. Ciochină și-a donat apartamentul, după care a primit o locuință de la stat.

ADVERTISING

Omul lui Dragnea, trimis de PSD la CCR

Mihai Busuioc este considerat un apropiat al fostului lider PSD Liviu Dragnea. A fost secretar general adjunct al Ministerului Dezvoltării în perioada în care instituția era condusă de Dragnea, apoi a condus Agenția Națională de Cadastru.

În ianuarie 2017, Busuioc a fost numit secretar general al Guvernului de Sorin Grindeanu. Din octombrie 2017 și până la numirea la CCR, Busuioc a condus Curtea de Conturi.

Numirea sa la Curtea Constituțională a provocat un scandal legat de îndeplinirea condiției privind vechimea de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior. O contestație depusă la CCR a fost însă respinsă, iar Curtea a stabilit că numirea este constituțională.

Busuioc a depus jurământul pe 13 iulie 2025.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google