Criza oxigenului din spitale. Mahler: În ultimele două săptămâni, nu cred că a fost vreun manager care să nu fi trecut prin emoţiile pericolului de a rămâne fără oxigen

Criza oxigenului din spitale. Mahler: În ultimele două săptămâni, nu cred că a fost vreun manager care să nu fi trecut prin emoţiile pericolului de a rămâne fără oxigen
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, nu crede că au existat, în ultimele săptămâni, manageri de spitale în România care să nu fi avut „emoţii” din cauză că stocurile de oxigen erau pe final. Inclusiv în spitalul pe care îl conduce au existat momente în care presiunea oxigenului a fost redusă, astfel încât să fie asigurată saturaţia la 93% pentru ca toţi bolnavii să poată fi trataţi până la înnoirea stocului.

Declarația vine după ce managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași a anunțat că se confruntă cu o criză de oxigen și mai are oxigen doar pentru câteva ore. Ulterior, a primit de la alt spital 50 de butelii de oxigen, care ajung însă doar până luni.

ADVERTISING

„Cel puţin în ultimele două săptămâni nu cred că a fost vreun manager dintr-un spital din România care să nu fi trecut prin emoţiile pericolului de a rămâne fără oxigen la pacienţi. Şi noi, la ”Marius Nasta”, am avut astfel de momente, în care ştiam că în câteva ore se termină oxigenul şi am luat legătura cu toate firmele de oxigen. A trebuit să reducem presiunea la oxigen pentru fiecare pacient, pentru a asigura o saturaţie de 93%, până când aveam aprovizionarea cu oxigen realizată.

Sunt momente dramatice, momente care, suprapuse peste numărul mare de cazuri, dificultatea de tratament a cazurilor, pun reale probleme de presiune nu doar pe conducere, dar şi pe medici şi pe asistente”, a declarat Beatrice Mahler, duminică, într-o intervenţie la Digi24.

ADVERTISING

Aceasta a precizat că ţine permanent legătura cu furnizorii de oxigen, pe care susţine că nu îi poate învinovăţi de criza cu care se confruntă sistemul medical sub acest aspect. 

„Nu aş vrea să se înţeleagă că este vina lor, ei ne asigură e tot suportul, însă din păcate capacitatea lor de a oferi cantitatea mare de oxigen este pur și simplu limitată de posibilitatea de producţie”, a adăugat Mahler, citată de News.ro. 

Este importantă solidaritatea spitalelor care trebuie să se ajute unele pe altele, atunci când rămân fără stocuri de oxigen.

ADVERTISING

Arafat, despre motivele crizei de oxigen

Raed Arafat, șeful DSU, a explicat de ce spitalele se confruntă cu o criză de oxigen.

„Sunt doar două firme mari şi una mai mică ce livrează oxigen în ţară”, care nu reușesc să facă față cererii foarte mari. Spitalele au fost îndrumate să folosească în acest timp oxigen tehnic, de o concentrație mai mică decât cel medicinal, se arată în comunicatul emis de șeful DSU.

Raed Arafat spune că toate firmele care livrează oxigen „au avut probleme din cauza cererii mari”, iar în prezent sunt făcute „demersuri pentru a importa butelii preumplute cu oxigen”. O altă soluție, recomandată spitalelelor, este folosirea oxigenului tehnic, care are o concentrație mai mică, de 93%, în loc de 99%.

„Pentru a diminua riscul apariției unei situații în care pacienților să nu li se poată furniza necesarul de oxigen, Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției a emis o circulară prin care se precizează că oxigenul produs de concentratoare de oxigen care se încadrează în categoria dispozitivelor medicale reglementate de H.G. 54/2009 având o concentrație de 93% poate fi utilizat în spitale”, a anunțat DSP Iași, într-un comunicat emis după ce managerul spitalului de Boli Infecțioase din Iași a vorbit despre criza de oxigen cu care se confruntă.

Pe termen scurt, situația de la Iași a fost rezolvată, după ce Spitalul Județean Suceava a trimis 50 de butelii cu oxigen medicinal. Însă acesta este suficient doar până luni, 1 noiembrie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇