Conducerea asociaţiei Euronest, prin intermediul căreia a fost achiziţionat spitalul mobil de la Leţcani, recunoaşte că în saloanele unităţii mobile sunt temperaturi scăzute, motivând că uşile modulelor sunt deschise permanent întrucât există riscul acumulării unor concentraţii periculoase de oxigen.
Euronest spune însă că nu există defecţiuni de natură tehnică la instalaţia de încălzire a spitalului, după ce în presa ieşeană au apărut informaţii privind faptul că în saloane, în special pe timpul nopţii, ar fi frig.
"La Leţcani sunt trataţi astăzi, la ATI, 45 de pacienţi, atât intubaţi, cât şi cu măşti non-invazive şi una-două surse de oxigen. Raportat la numărul de pacienţi, consumul de oxigen este extrem de mare, mult mai ridicat decât în valurile precedente.
Deşi spitalul dispune de un sistem performant de ventilaţie cu presiune negativă, riscul de acumulare a unor concentraţii periculoase de oxigen (peste 21%) nu poate fi eliminat, în special din cauza pierderilor de gaz de la pacienţii non-intubaţi.
Pentru a evita orice risc, atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul medical, uşile saloanelor, dar şi uşile de acces în exterior ale modulelor sunt în permanenţă deschise”, a precizat conducerea Euronest, asociaţie la care Consiliul Judeţean Iaşi este membru fondator.
Potrivit reprezentanţilor Euronest, sistemul de încălzire al spitalului mobil nu prezintă nicio defecţiune din punct de vedere tehnic, dar exploatarea în condiţii nefireşti face dificilă asigurarea unor temperaturi constante în saloane, în special noaptea, când cantitatea de aer rece care intră prin uşile deschise este greu de compensat de aerul cald furnizat de pompele de căldură într-un interval foarte scurt de timp.
"Din aceste considerente, este posibilă apariţia unor variaţii de temperatură, din motive care nu ţin de performanţele constructive ale sistemului. Depunem toate eforturile pentru a identifica soluţii pentru funcţionarea la parametri optimi în aceste condiţii excepţionale, fără a prejudicia, însă, siguranţa pacienţilor şi a personalului medical, care reprezintă principala noastră preocupare”, a arătat conducerea Euronest Iaşi.
La începutul acestui an, unitatea mobilă de la Leţcani a fost închisă din cauza unor probleme apărute la sistemul de încălzire şi la cel electric.
Spitalul mobil de la Leţcani a fost redeschis recent, după ce autorităţile ieşene au dat asigurări că au fost remediate toate problemele tehnice la această unitate medicală. Spitalul mobil Leţcani a fost achiziţionat în anul 2000 şi a costat peste 10 milioane de euro.