Criză în Polonia: Zeci de mii de oameni în stradă, în frunte cu Kaczynski. Duda anunță că îl grațiază iar pe fostul ministru săltat din palatul prezidențial (Video)

Criză în Polonia: Zeci de mii de oameni în stradă, în frunte cu Kaczynski. Duda anunță că îl grațiază iar pe fostul ministru săltat din palatul prezidențial (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Zeci de mii de simpatizanţi ai opoziţiei conservatoare poloneze demonstrează joi seară în faţa sediului Parlamentului de la Varşovia împotriva noului guvern condus de Donald Tusk.

„Aceasta este Polonia, nu ţara lui Tusk”, se putea citi pe una dintre pancartele purtate de manifestanţi, predominant vârstnici.

La protest a venit şi liderul partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, formaţiunea care a pierdut puterea după alegerilor din octombrie în urma cărora liberalul pro-european Donald Tusk a format o coaliţie în care se regăsesc în total 16 partide, împărţite în trei alianţe cu orientări diferite, atât liberal-progresiste, cât şi conservatoare şi de stânga, dar care au împreună o orientare pro-UE şi încearcă să anuleze reformele judiciare prin care fostul guvern conservator a fost permanent în conflict cu Bruxellesul.

ADVERTISING

De când noul guvern a fost învestit în decembrie, acesta şi partidul PiS poartă o luptă în jurul justiţiei şi presei şi se acuză reciproc de încălcarea statului de drept. Mai mult, partidul PiS îl acuză pe Tusk, fost preşedinte al Consiliului European, că acţionează în interesul Germaniei.

„Protestul polonezilor liberi", desfăşurat joi în faţa parlamentului, a fost iniţial organizat ca reacţie la decizia noului guvern de a schimba conducerile televiziunii publice, a radioului şi agenţiei naţionale de presă PAP. Dar, arestarea chiar în sediul preşedinţiei a doi deputaţi din partidul PiS şi încarcerarea lor pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, după ce Curtea Supremă a invalidat după învestirea noului guvern graţierea lor de către preşedintele conservator Andrzej Duda, a schimbat tematica protestului.

ADVERTISING

Şeful statului a anunţat între timp că va emite o nouă decizie de graţiere a celor doi politicieni, ţinând cont de faptul că în motivarea sa Curtea Supremă i-a invalidat graţierea precedentă pe baza argumentului că fusese pronunţată înaintea sentinţei definitive, venită în decembrie 2023.

„Am decis (...) să lansez procedura de graţiere" a declarat Andrzej Duda după o întâlnire cu soţiile celor doi deputaţi, pe care i-a descris drept „primii deţinuţi politici după 1989".

Şeful statului a mai spus că va cere procurorului general eliberarea lor imediată.

LIVE Poland: Protest over Poland's state media overhaul and arrest of ex-ministers.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇