Poliţiştii de frontieră au confiscat aproximativ 8.000 de pachete cu ţigări provenite din Ucraina, care urmau să ajungă pe piața neagră.
O parte din ţigări a fost transportată din Ucraina în România, cu drona, iar o altă cantitate prin Munţii Maramureşului, la o altitudine de 1.930 m, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.
”Ieri, 02 septembrie 2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş, au desfăşurat o acţiune în zona de responsabilitate, pe linia combaterii contrabandei cu ţigări.
Astfel, în jurul orei 11.00, lucrătorii noştri au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Repedea, judeţul Maramureş, pe muntele Pop Ivan, la o altitudine de 1930 metri, mai multe persoane care transportau în spate, dinspre frontiera de stat spre interiorul localităţii, colete voluminoase”, potrivit sursei citate.
Persoanele au fost somate să se oprească, dar au ignorat polițiștii, au abandonat pachetele și au fugit. Fiecare persoană a fugit într-o direcție diferită.
Ulterior, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz, pentru a cerceta în comun incidentul.
”La faţa locului au fost descoperite 15 colete cu ţigări de provenienţă ucraineană, care au fost transportate la sediul instituţiei, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 7.440 pachete cu ţigări, în valoare de peste 87.000 lei.
În continuare, se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, precum şi pentru depistarea persoanelor implicate în activitatea infracţională şi tragerea la răspundere a acestora”, mai arată polițiștii.
Alte țigări, transportate cu drona
Apoi, noaptea trecută, în jurul orei 23.50, poliţiştii de frontieră au auzit un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni, specific unei drone, care a traversat frontiera din Ucraina în România.
”Imediat, s-a procedat la monitorizarea traseului aparatului de zbor şi cercetarea zonei, fiind descoperit, în zona de frontieră, un colet de mici dimensiuni cu ţigări de provenienţă ucraineană.
În cel mai scurt timp, s-a luat măsura informării autorităţilor ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului”, se arată în același comunicat.
În pachet s-au găsit 500 de pachete de țigări, tot din Ucraina, în valoare de 5.850 lei. Acestea au fost confiscate.
”În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, precum şi pentru depistarea persoanelor implicate în activitatea infracţională, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun”, conchide sursa citată.
A.D.